Munca de acasă prezintă multe avantaje, mai ales că a crescut semnificativ gradul de confort pentru fiecare persoană care a lucrat de acasă. Da, e reconfortant să stai în papuci de casă și în pantaloni de trening, în timp ce cățelul tău adoarme cu capul pe picioarele tale cât timp tu lucrezi. Cu asta în minte și cu multe alte avantaje, aproape că am putea să lucrăm pentru tot restul vieții de acasă. La urma urmei, tehnologia ne permite să rămânem conectați, să comunicăm și să colaborăm și în acest mod. Dar ce consecințe pe termen lung ar avea acest lucru?

Munca de acasă are și partea ei întunecată. Sunt lucruri care pe termen scurt nu se văd, dar își vor spune cuvântul în timp.

În primul rând, este posibil să te lupți cu izolarea socială. Un studiu global realizat de Universitatea Columbia în care au fost analizate experiențele a 226.638 de oameni din America de Nord, Europa și Asia a constatat că în viața omenilor respectivi a apărut depresia și anxietatea. Acestea au apărut din cauză că relațiile interumane au fost deteriorate din cauza distanțării.

Până înainte de pandemie, biroul era locul în care ne vedeam cu colegii și în care ne conectam cu ei, lucru care nu se mai întâmplă acum.

Și există o mulțime de alte motive pentru care lucrul de acasă poate să nu fie cel mai bun pariu pentru o carieră și chiar și o viață personală liniștită și împlinită.

Colegii

Când întrebi oamenii de ce rămân la compania lor, ei spun adesea că este pentru oamenii de acolo. Colegii sunt cei care în general te ajută când ai problemă, mulți din ei au abilități tehnice și te pot ajuta când ai nevoie să duci la capăt un proiect, altul te poate ajuta cu sfaturi și tot așa. Să nu uităm că în fiecare companie sunt colegi care te fac să râzi și care condimentează cu sare și piper zilele mohorâte sau foarte aglomerate. Desigur, și interacțiunile la distanță contează, însă nu se mai pot crea o legătură atât de profundă față de cum ar fi față în față. Cu unii oameni e mai greu să te conectezi virtual, cu alții nu e confortabil.

Învățare și stimulare

Există șanse mari ca acasă să te plictisești de multe ori. E adevărat, poți lua masa, poți face exercițiile fizice direct în sufragerie, poți face scurte cumpărături și da, să lucrezi de acasă. Dar doar pentru că poți, nu înseamnă că ar trebui. Drumul până la birou, discuțiile de la masa de prânz și pauzele de cafea pe care le iei alături de colegii tăi pot să-ți condimenteze de multe ori zilele. Totodată, munca la birou îți oferă mai multă stimulare și varietate într-o zi de muncă, notează revista Forbes.

Șansa de învățare este, de asemenea, semnificativ mai mare atunci când te afli în preajma altora. Auzi o conversație despre problema spinoasă a lanțului de aprovizionare și despre modul în care colegii tăi o rezolvă, tragi cu urechea la o discuție despre un client dificil și despre modul în care coechipierul tău își gestionează emoțiile și răspunde în mod constructiv. Din toate aceste lucruri poți să înveți.

Limitele

Un alt beneficiu al muncii de la birou este în primul rând faptul că ieși din casă și ești vizibil. Mulți oameni au spus că lucrul de acasă face dificilă stabilirea unor limite. Munca de acasă a început să nu mai fie deloc „o afacere” pentru că tot mai multe persoane spun că le este greu să-și separe viața profesională de cea privată. Iar acest lucru poate accentua oboseala și epuizare atât cea fizică, cât și cea psihică. Lucrul de la birou stabilește o separare mai mare între viața ta profesională și viața personală.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri