După mai bine de un an în care fie au stopat angajările, fie au fost nevoiți chiar să apeleze la restructurări, angajatorii din HoReCa au reluat recrutările la un nivel similar celui din 2019.

Nevoia lor de a-și reîntregi echipele este cu atât mai mare cu cât a început sezonul estival, au fost reluate evenimentele private și corporate, iar restaurantele, terasele și hotelurile funcționează din nou într-o dinamică normală.

”Cu toate acestea, dacă piața angajatorilor din HoReCa și-a revenit la ce știam în 2019, piața candidaților s-a schimbat destul de mult. O bună parte dintre cei care lucrau în domeniu și au rămas fără job în 2020 sau, pur și simplu, s-au speriat de restricțiile impuse în acest sector și și-au pierdut încrederea în revenirea lui au decis să plece spre zone mai stabile.

Retailul, spre exemplu, a fost unul dintre domeniile care au preluat cei mai mulți candidați care au părăsit HoReCa. O dată pentru că aici s-au făcut constant angajări masive și nu doar în București, ci și în tot restul țării. Apoi, pentru că este un domeniu în care te poți angaja și dacă nu ai cursuri de specialitate, deci schimbarea se poate face destul de repede”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Bogdan Badea, CEO eJobs Romania Citește și: HR TALKS: Meseriile la care românii nu se mai înghesuie. E „foame” de lăcătuși mecanici, strungari și dulgheri

Candidați „furați” de companiile din străinătate din Grecia, Spania, Franța și Italia

În plus, în acest moment, angajatorii din România au o competiție puternică din partea operatorilor de turism și HoReCa din străinătate, care au nevoie urgent de forță de muncă și care plătesc, totodată, salarii mai mari decât cele de la noi. Aproximativ 500 de joburi noi pentru străinătate au fost postate în ultima lună, țările în care s-au căutat cei mai mulți candidați fiind Grecia, Spania, Franța și Italia. Pentru aceste locuri de muncă, au fost înregistrate aproape 1.500 de aplicări, românii fiind, totuși, interesați, pe lângă aceste țări, și de ofertele de muncă în HoReCa din Marea Britanie, Germania și Olanda. În ceea ce privește opțiunile pe care le au în țară, cele mai multe aparțin angajatorilor din Capitală (jumătate din numărul total). Urmează Constanța, Brașov, Galați, Cluj-Napoca și Timișoara.

70% din numărul total de aplicări vine din partea candidaților entry-level, cu 0-2 ani de experiență. Sunt urmați cu cei care au nivel mediu de experiență (2-5 ani) și cei fără experiență. Specialiștii și managerii au fost candidații cu cele mai puține aplicări pentru acest domeniu.

”Din acest punct de vedere, nu este nicio surpriză. Vorbim despre un sector care caută și pe care îl caută în special cei tineri și foarte tineri, mai ales atunci când vorbim de angajările din timpul verii”, adaugă Bogdan Badea.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri