Suntem la jumătatea acestui an, iar perspectivele s-au schimbat foarte mult în ultimele șase luni. Intensificarea vaccinării și ridicarea treptată a restricțiilor plasează angajatorii și angajații într-o nouă etapă de conviețuire, în care conceptul de employee experience (experiența angajatului) devine tot mai proeminent. Iar dacă pandemia ne-a privat de numeroase experiențe, atât în plan personal, cât și profesional, organizațiile gândesc deja programe interne pentru a atrage, a motiva și a susține angajații și specialiștii valoroși.

Specialiștii de HR încep deja să pună la punct o hartă a experienței angajatului pentru întreaga perioadă în care acesta lucrează în respectiva companie (o perioadă în care, cel mai probabil, de acum înainte se va lucra în regim hibrid).

27% dintre liderii HR globali afirmă că employee experience (EX) reprezintă cea mai importantă componentă a strategiei de resurse umane, comparativ cu doar 9% cât era în urmă cu doi ani, iar 35% spun că EX va fi parte importantă din strategia HR în 2022, conform Kincentric Employee Experience - Global Employee eXperience Research.

„Formatul experienței este cel care atrage. Oamenii nu vor să mai participe la o nouă activitate, ci să se relaxeze. 64% din companii investesc în formatul și atractivitatea experienței angajatului. Efectele pozitive sunt deja estimate: 31% retenție (probabilitate de a rămâne în companie) și 47% probabilitate de creștere a performanței angajatului”, a declarat, pentru wall-street.ro, Silviu Petran (foto), Managing Director Exploratist, agenție de employee experience din România, înființată în 2011.

Silviu Petran, Managing Director ExploratistAngajații din 2021 și cei din viitor au nevoie de mai multe decât un program rigid la locul de muncă, ci au nevoie ca angajtorul să arate că-i pasă, mai ales în contextul în care volumele de muncă din multe industrii au crescut odată cu pandemia.

Citeste si:
Cât cheltuie companiile ca să nu fugă angajații. Prețul unui...
Cât cheltuie companiile...

Silviu Petran spune că cele mai apreciate programe pentru angajați sunt cele care urmăresc recunoașterea publică a calităților și rezultatelor oamenilor. Acestea se pot face prin scheme și concursuri de reward și recognition individuale sau destinate echipelor și prin formate inedite de comunicare internă, cum ar fi un talk-show intern produs în stil de televiziune. Totodată, companiile pot organiza și gale de recunoaștere, care pot fi realizate creativ și online, unde poveștile oamenilor din echipă ajung în prim-plan.

De la venirea crizei sanitare, experiența angajatului se află sub semnul digitalizării. Cele mai multe experiențe din viața reală s-au transferat în online, ceea ce a adus investiții mai mari în platforme digitale care să susțină aceste „cadouri din mediul online” pentru angajați.

„Există pionieri, cum ar fi industria IT&C, care au un avans de ani de zile în ceea ce privește digitalizarea și inovarea experiențelor angajatului (...) Alte industrii, ca telecomunicații, FMCG, chiar și în industria alimentară, s-au aflat în fața faptului împlinit și au demonstrat că se pot transforma cu agilitate, creând lucruri noi pentru oamenii lor. În companiile antreprenoriale, am observat investiții de eficientizare a proceselor operaționale și mai apoi de HR, în marketing și în acțiuni de cultură și coeziune a echipei (vorbim în general de echipe mai mici), tocmai pentru a-i ține aproape pe colegi și a le susține performanța”, adaugă Silviu Petran.

Potrivit Exploratist, rata de participare a angajaților clienților din portofoliu, la programele online este de 95%. La fel și nivelul de satisfacție, care, după o scădere la 40% în primele luni ale anului 2021, prin prisma comparației cu offline-ul, și-a revenit și atinge aproximativ 90%. În ultimii 2 ani, bugetele destinate programelor de employee experience au crescut de la 6% la 16%, arată studiile internaționale.

Citeste si:
„Despre bani și fericire”, primul sitcom de educație financiară din...
„Despre bani și fericire”,...

Citește și: Hărțuirea morală la locul de muncă. Ce forme există și ce drepturi ai ca angajat

Cum se schimbă recrutarea. La vremuri noi, abilități noi

În mod cert, odată cu această criză pandemică, piața muncii trece printr-o reconversie. Nevoia de angajați este mai mare ca în 2019, cu volume crescute în toate sectoarele, ceea ce înseamnă că ar trebui să ne pregătim pentru o nouă criză a candidaților, estimează Florin Godean, Country Manager Adecco România. Efectele pandemiei în piața muncii determină angajatorii să-și modifice și politicile de atragere și de retenție a candidaților.

Și în recrutare vor surveni modificări. Vorbim despre joburile viitorului, dar în realitate nu știm cum vor arăta noile locuri de muncă. Deja tendința este de a accepta o persoană flexibilă și multi-tasking, care iese dintr-o arie specializată și are capacitatea de a realiza activități din domenii variate. Schimbarea din recrutare ricoșează și către managementul performanței. În evaluare, abilitățile soft, abordate anterior relativ superficial față de cele tehnice, vor căpăta greutate mai mare.

- Silviu Petran, Managing Director Exploratist -

Citeste si:
Săptămâna de lucru de patru zile, răspuns la trauma psihică sau...
Săptămâna de lucru de patru...

Procesele de recrutare abordează două aspecte esențiale: profilul candidaților și procesul de recrutare în sine. Pentru că organizațiile și joburile în sine se reinventează, în mod automat și competențele pe care trebuie să le dețină un angajat sunt altele. Vor prima mai curând abilitățile soft skills (competențe de comunicare, competențe lingvistice, cognitive, emoționale, abilitatea de lucra în echipă, gestionarea conflictelor), în detrimentul celor hard (competențe cuatificabile ca lucrul într-un anumit program sau abilitățile deprinse în urma unor programe educaționale sau a experienței la locul de muncă).

„Recrutorii vor căuta oameni adaptabili, cu viteză de reacție și valori similare organizației. Accentul va trece de la expertiză la potențialul candidaților (...) Vor conta foarte mult curajul noului angajat, disponibilitatea de a-și schimba mindsetul și puterea de a-și convinge colegii, pentru a-i atrage în proiecte comune”, explică Silviu.

Vezi și: Meseriile la care românii nu se mai înghesuie. ”Foame” de strungari și lăcătuși

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri