Andreea Voinea, Director Executiv Resurse Umane în cadrul BCR, a discutat despre cele mai importante modificări pe care criza sanitară le-a adus asupra echipei pe care o gestionează. Instituția a „mutat peste noapte” procesele în online, un sistem menit să rămână în companie pe termen lung. Pandemia a modificat de asemenea și segmentul de competențe ale unui candidat.

„Cred că nu putem să vorbim de digitalizare în business fără să vorbim și de schimbări în zona de HR. Nu putem pretinde oamenilor noștri să aibă o altă experiență digitală cu clienții, dacă noi nu ne aliniem politicile.

Calculator salariu - cât câștig, cât dau la stat, cât iau în mână?

Noi am reușit să mutăm multe din procesele noastre în timp record, în 2020. Am fost oarecum norocoși prin prisma acestui lucru. Am recrutat peste 800 de oameni full remote. Am derulat program de induction remote. Am avut peste 9.000 de participări la traininguri virtuale. Am mutat tot ceea ce înseamnă soft skills în online. Am derulat chiar și un program de internship full remote”, a spus Andreea Voinea, în cadrul evenimentului BCR Expert Hub, organizat de BCR.

Sursa foto: LinkedIn

Compania a angajat și în prima jumătate a anului 2021 peste 400 de angajați care să lucreze doar remote. În ceea ce privește competențele necesare care vor începe să fie tot mai pregnante în piața muncii, Directorul Executiv de Resurse Umane de la BCR este de părere că abilitățile de tip soft (soft skills) vor prima, în detrimentul competențelor tehnice. Din acest motiv, pentru firme, zona de upskilling va juca un rol tot mai important. Angajatorii încep deja să caute angajați cu un puternic filtru critic și cu o capacitate de a rezolva probleme.

„O să scadă importanța joburilor standardizate, și o să crească cele cu competențe superioare. Oamenii care sunt capabili să rezolve probleme complexe vor fi la mare căutare”, a mai spus Andreea Voinea, Director Executiv Resurse Umane BCR.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri