Economia României a cunoscut în prima jumătate de an o revenire mult așteptată după un 2020 în care a predominat incertitudinea. Această relansare s-a resimțit și pe piața muncii, unde recrutările s-au dezghețat, aspect care a generat un nou echilibru între cererea și oferta din piață, în primul trimestru al acestui an. România, alături de Turcia și Serbia se numără printre țările cu cele mai mari creșteri economice din Europa, prognozate până la sfârșitul anului 2021.

În ciuda acestui climat de optimism, România „plătește”, însă și un cost greu de suportat de angajatorii din aproape toate industriile, acela al numărului din ce în ce mai limitat de candidați disponibili spre angajare, o criză de personal comparabilă cu cea din 2019.

Anul acesta a fost un roller coaster în piața muncii, a început într-o formă în care primele trei luni a existat un echilibru între cerere și ofertă, în sensul în care candidații erau într-un număr sănătos pe piață, iar după, foarte abrupt, după ce s-a anunțat relaxarea, lucrurile s-au schimbat peste noapte, iar acesta a fost doar începutul pentru că ulterior, după aceea am revenit foarte galopant la situația din 2019”, a declarat Florin Godean, Country manager Adecco România, în cadrul emisiunii HR Talks, realizată de wall-street.ro.

Ca și cum 2020 nu ar fi existat

În 2019, nu exista prilej de întâlniri în care managerii și antreprenorii să nu amintească de greutățile pe care le întâmpină în găsirea de personal calificat în companiile pe care le conduc. Însă, deficitul de personal resimțit acum de angajatori pare să fie mai abrupt față de cel înregistrat în urmă cu doi ani, spune liderul Adecco. În prezent, există însă mai mulți factori care influențează piața forței de muncă, față de anii precedenți, iar printre aceștia se numără și pandemia, care creează multă incertitudine.

„Pe urma vorbim și de criza de microcipuri din industria de automotive, care fie eliberează pe piața forței de munca candidați, fie pe urmă îi atrage într-un mod extrem de agresiv pentru a acoperi nevoile. Flexibilizarea industriilor a devenit mult mai pregnantă față de perioada anterioară, dacă anterior vorbeam despre prognoze pe termen mediu, de dată această vorbim maximum de prognoze pe termen scurt, dar și acestea sunt schimbătoare”, a spus Florin Godean.

Citeste si:
Munca în regim hibrid: productivitate crescută, dar și presiune mai...
Adecco: Munca în sistem...

Citește și: Meseriile la care românii nu se mai înghesuie. E „foame” de lăcătuși mecanici, strungari și dulgheri

Probleme mari de atragere de candidati în sudul și estul României. „Mirajul Vestului îi atrage foarte mult”

Deși la prima vedere poate părea că doar companiile care plătesc salarii mici se confruntă cu deficit de personal, problemele de identificare a candidaților sunt și ale jucătorilor mari, din industria de IT, telecomunicații sau automotive, unde salariile sunt peste media pieței.

„Lucrurile sunt la fel de dificile (n.red în IT și telecomunicații), diferența e că ei știau de situația această de mai mulți ani și având în vedere că la ei profitabilitate este mai ridicată decât a companiilor din industria de automotive, au început să investească în programe de retenție, în parteneriat cu universitățile, astfel încât să aibă o pepinieră de candidați care să ducă la acoperirea nevoilor din viitor. Chiar și așa, orice pepinieră nu le garantează în niciun fel că acei oameni vor fi angajații lor pe o perioada mai lungă de timp. Vorbim de o piață a muncii liberă, unde se pot mută ușor de la un angajator la altul”, a precizat Country managerul Adecco România.

În România, cele mai mari dificultăți de atragere de candidați se regăsesc în special în zonele depopulate, în sudul și estul României, în zonele în care investițiile au rămas la un nivel redus comparativ cu alte regiuni din țară. În asamblare, logistică și manufactură e „foame” de candidați.

Citeste si:
Adecco: Numărul de candidați e tot mai redus, mulți au așteptări...
Pulsul pieței muncii: număr...

Acolo e foarte greu să se găsească oameni, se mai găsesc câțiva tineri pe care să reușești să-i formezi, dar acolo, pentru ei, mirajul vestului îi atrage foarte mult. Pentru mulți tineri e un deziderat să meargă să lucreze în Franța, Italia și să câștige un salariu bun, într-o societate cel puțin mai evoluată din punct de vedere al sănătății, educației și infrastructurii.

Florin Godean, Country manager Adecco România

Sunt dispuși angajatorii să crească salariile pentru a-și ține angajații aproape?

În SUA, dar și în alte state din Europa a început să fie din ce în ce mai pregnant trendul „marilor demisii”, din cauza faptului că tot mai mulți angajați renunță la locurile lor de muncă și fie se reconvertesc profesional, fie își caută joburi în care sunt plătiți mai bine. Dat fiind faptul că și România se confruntă cu un deficit mare de personal, angajatorii trebuie să găsească metode pentru ca angajații să nu plece din compania lor. Dar sunt oare dispuși să crească salariile?

„Sunt situații și situații. Vorbim o dată de deficitul de personal, o dată de creșterea inflației care e vizibilă, vorbim despre creșterea costurilor, implicit și a prețurilor, deci salariile vor trebui să crească de anul viitor cel târziu. Dar acum depinde de companie, pentru că în România sunt companii cu produse sau servicii cu valoarea adăugată și care pentru a plăti salarii mai mari își permit să erodeze din profitul lor, dar vorbim și de companii cu un profit mai redus care sunt la linia supraviețuirii care vor sucombă la un moment dat pentru că nu-și vor mai permite să-și țină salariații doar pe acțiuni de retenție care creează o atmosfera plăcută. Nu-i destul, oamenii nu-și vor mai putea plăti cheltuielile și vor pleca”, a declarat Florin Godean, Country manager Adecco România, una din cele mai importante companii de recrutare de personal în regim temporar din piața locală.

Citeste si:
Coinbase va permite clienților să își schimbe salariul direct în...
Coinbase va permite...

Angajatorii care vor supraviețui în piață vor fi aceia care care vor inova și vor crea servicii și produse cu valoare adăugată, încât să suporte creșterile salariale pentru angajați.

Urmăriți întreaga discuție în cadrul emisiunii HR Talks, un proiect editorial realizat de wall-street.ro prin care ne dorim să venim cu o abordare cât mai practică în dezbaterea celor mai importante teme și trenduri din piața muncii, alături de manageri și specialiști din industrie.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri