Bucureștiul și Cluj Napoca se află de ani buni într-un „război” mocnit al mentalităților. Salariul nu face decât să pună și mai multe paie pe focul divergențelor dintre cele două mari orașe.

Am realizat o analiză comparativă a salariilor din cele două mari orașe, în baza statisticilor de la Institutul Național de Statistică (INS). În București, în luna mai 2021 erau încadrați în muncă un număr de 1.044.753 de angajați, în timp ce Cluj a absorbit pe piața sa un efectiv de 263.327 de salariați.

București sau Cluj, unde sunt costurile mai mari de trai și unde e salariul mai mare?

Deși Capitala rămâne încă principalul punct de atracție pentru cei care vor să-și găsească un job, Clujul devine de la an la an un oraș tot mai efervescent, cu un ritm de dezvoltare tot mai alert, fiind ca un magnet pentru tinerii care vor să studieze la facultățile din inima Transilvaniei.

Mai mult, Clujul va avea în următorii ani un metrou și un tren metropolitan, iar primarul Emil Boc promite „un oraș ca afară”, din care românii să nu mai fie nevoiți să plece pentru a întemeia o viață mai bună în străinătate. Cu toate acestea, Bucureștiul atrage prin prisma costurilor de trai mai reduse, cât și prin locuințele mai accesibile comparativ cu orașul traversat de râul Someș.

Mai mult, în ceea ce privește chiriile, acestea sunt mult mai ridicate în Cluj, unde vei plăti pe un apartament cu o cameră (care nu se află în centrul orașului) 1,410.12 lei, potrivit datelor analizate de platforma numbeo.com. În București, chiria pentru același apartament se ridică la 1,393.94 lei.

salariuSursa foto: Shutterstock

În schimb, bucureștenii plătesc mai mult pe utilități, aproximativ 527.97 de lei (aici fiind incluse cheltuielile cu electricitatea, căldura, apa și gunoiul) pentru un apartament cu două camere, în timp ce clujenii plătesc doar 410.01 lei pentru același set de utilități, potrivit sursei citate.

În ceea ce privește prețul apartamentelor, Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul celor mai scumpe apartamente din România, cu o medie de 1.890 de euro pe metru pătrat util, aflat la o distanţă considerabilă de Bucureşti, unde prețul pe metru pătrat ajunge la 1.540 de euro, conform analizeimobiliare.ro.

La nivel salarial, Bucureștiul este, însă, cel care se poziționează pe locul 1, cu un salariu mediu net de 4.513 lei, în luna mai a acestui an, față de 4.148 de lei cât se câștigă la Cluj, potrivit INS.

Top 15 județe cu cele mai mari salarii din România

Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 1,9% în luna mai a acestui an, comparativ cu luna anterioară, la 3.492 lei, în timp ce câştigul salarial mediu nominal brut a fost de de 5.695 lei, cu 109 lei (-1,9%) mai mic decât în luna anterioară, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Dacă vrei să-ți calculezi salariul pentru a ști cu câți bani rămâi în mână la final de lună, poți accesa accest calculator de salariu net dezvoltat de wall-street.ro.

Primele trei județe din România care oferă cele mai mari salarii sunt București, Cluj și Timiș.

Poziția Județul Salariul (lei)
1. București

4.513

2. Cluj

4.148

3. Timiș

3.820

4. Sibiu

3.747

5. Ilfov

3.498

6. Iași

3.449

7. Gorj

3.323

8. Brașov 3.260
9. Mureș

3.256

10. Galați

3.246

11. Bacău

3.185

12. Prahova 3.159
13. Argeș 3.147
14. Tulcea 3.132
15. Constanța

3.119

Sursa: INS

La începutul anului 2021, în România, numărul de contracte noi de muncă a crescut cu 107.062, potrivit datelor cuprinse în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor. Numărul de angajatori activi a crescut cu 34.386, față de data de 1 ianuarie 2020.

Citeste si:
Bucureștiul mai are doar șase paturi libere în secțiile ATI
Valul patru în România |...
Sursa foto: Unsplash & Pixabay

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri