Munca remote a schimbat percepția angajaților români asupra activității lor și a timpului pe care îl acordă responsabilităților profesionale, creând noi obiceiuri de lucru. Cu o limită tot mai neclară între job și timpul liber pe fondul flexibilizării activității și a posibilității de a lucra de oriunde, tot mai mulți angajați spun că ajung să lucreze și din concediu, dar și că se ocupă uneori de proiecte în afara jobului, devenind astfel mai deschiși la posibilitatea de a lucra în sistem de freelancing, arată cel mai recent sondaj realizat pe platforma BestJobs.

Motivele pentru care angajații lucrează chiar și în vacanțe

În prezent, 70% dintre angajații români spun că au lucrat sau cred că va fi nevoie să lucreze în vacanță. Cei mai mulți ajung să se ocupe de activități profesionale în timpul liber pentru că nu au înlocuitor (23%) sau pentru că vor să își ajute echipa (22%), în timp ce 19% mărturisesc că sunt obligați să facă acest lucru atunci când apar situații neprevăzute.

49% dintre respondenții la sondajul BestJobs spun că acceptă să lucreze din vacanță doar în situații excepționale, în timp ce 25% fac acest lucru fără nicio problemă atunci când șeful le solicită ajutorul. În schimb, 15% declară că ar fi de acord să rezolve sarcini legate de muncă în timpul liber dacă sunt recompensați suplimentar față de salariu, iar 11% spun că, de obicei, refuză categoric cerințe legate de job atunci când sunt în timpul liber.

Veniturile suplimentare, motivul principal pentru care angajații fac activități pe lângă job

Activitatea în concediu nu este însă întotdeauna legată exclusiv de job, unii angajați fiind deschiși să aloce din timpul liber pentru proiecte suplimentare. În prezent, mai mult de jumătate (52%) dintre angajații care au participat la sondajul BestJobs spun că au acceptat proiecte în afara jobului, cel puțin ocazional. Astfel, atunci când au lucrat din vacanță, 14% spun că au făcut acest lucru pentru proiecte suplimentare, 24% au alocat din timpul liber și pentru proiecte și pentru job, în timp ce 41% s-au ocupat doar de cerințe legate de job.

47% dintre respondenții la sondajul BestJobs declară că aleg să desfășoare activități suplimentare pentru a-și crește veniturile. Alți 30% iau proiecte extra pentru dezvoltarea personală și cunoașterea de zone noi de activitate, 18% pentru a ajuta alți oameni, iar 6% pentru a-și dezvolta un portofoliu. Dintre cei care au activități suplimentare, 65% se implică în proiecte plătite, în timp ce 35% dedică timpul lor voluntariatului. Doar 38% dintre cei care lucrează pe lângă job își iau proiecte din același domeniu cu jobul actual.

Domeniile care permit lucrul în plus, în afara orelor de program

Domeniile care permit cel mai mult angajaților să lucreze în afara timpului de birou sunt Tehnic (24%), Educație și Training (16%), Vânzări (14%), Financiar și Contabilitate (10%) și IT (8%). 9% dintre respondenții la sondajul BestJobs au declarat că au proiecte de Content Creation și Social Media, acestea fiind printre cele mai căutate joburi noi, care permit activitatea de oriunde și cu program flexibil.

Tot mai mulți angajați își doresc să fie freelanceri

Aproape jumătate (47%) dintre respondenți iau în considerare să devină freelanceri, în special pentru flexibilitatea programului și independența pe care o oferă o astfel de activitate, așa cum declară 44% dintre ei. Pentru alți 15% e importantă libertatea de a lucra de oriunde, iar 12% speră la venituri mai mari obținute astfel. Ca freelanceri, cei mai mulți dintre respondenți (38%) spun că ar vrea să lucreze de acasă, 12% s-ar muta într-o zonă rurală de la noi din țară, 10% de la munte și 9% dintr-o destinație exotică.

Sondajul a fost efectuat în perioada 16 iulie - 6 august pe un eșantion de 1.033 utilizatori de internet din România.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri