Mai multe posturi de conducere din Primăria Alba Iulia vor fi eliminate, cele mai multe la Poliţia Locală, pe baza unei reorganizări votate, de către Consiliul Local, urmând să se facă o economie de aproape 300.000 de euro pe an.

"În urma auditului efectuat la nivelul Primăriei municipiului Alba Iulia, am putut să ajungem la o serie de concluzii obiective, prin care vom reuşi să eficientizăm activitatea instituţiei, chiar dacă asta va însemna ca unii angajaţi să îşi găsească un alt job. În urma unei prime reorganizări, votată, astăzi, de către Consiliul Local Alba Iulia, vor fi eliminate mai multe posturi de conducere şi vor fi desfiinţate astfel mai multe Birouri, urmând ca acestea fie să se transforme în simple compartimente, fie să dispară cu totul", a transmis, marţi, pe pagina sa de Facebook, primarul Gabriel Pleşa, potrivit Agerpes.

Cele mai multe posturi eliminate sunt de la Poliția Locală

Edilul susţine că economia care se va resimţi la bugetul local este de 1.419.144 de lei pe an, urmând ca Primăria Municipiului Alba Iulia să renunţe la 8 posturi de conducere, 5 dintre acestea fiind din aparatul de specialitate al primarului.

"Cealaltă problemă care rămâne nerezolvată este continuitatea mai multor departamente, unde avem nevoie să formăm urgent profesionişti care să asigure pe mai departe o funcţionare normală sau chiar să dinamizăm şi mai mult activitatea, în raport cu cetăţenii urbei. Avem foarte multe aşteptări de la toţi angajaţii primăriei şi ne dorim ca aceştia să înţeleagă faptul că sunt în slujba fiecărui cetăţean şi că aceştia trebuie trataţi cu respect, la fel cum regretăm că unii dintre actualii angajaţi ne vor părăsi", a menţionat Gabriel Pleşa.

Potrivit primarului, sunt şi departamente "deficitare", unde ar fi nevoie de specialişti "foarte bine pregătiţi".

"Tocmai din acest motiv, am propus spre înfiinţare Biroul de Digitalizare, structură prin care ne dorim să angajăm profesionişti care vor ajuta la digitalizarea serviciilor primăriei. Sperăm să rezolvăm acest deficit de personal şi să găsim profesionişti adevăraţi, dornici să îmbunătăţească imaginea administraţiei publice locale", a subliniat edilul din Alba Iulia.

Acesta a precizat că majoritatea reducerilor de personal vor fi făcute la Poliţia Locală, care se va transforma în Serviciul Poliţia Locală, urmând ca cele mai multe posturi de conducere să dispară definitiv.

"Albaiulienii au nevoie să se simtă siguri pe străzi, să luptăm cu fenomenul infracţiunilor şi al violenţelor, dar şi cu cerşetoria care a invadat de câteva luni bune oraşul nostru. Iar acest lucru se va face având poliţiştii locali în stradă şi nu prin birouri", a opinat Gabriel Pleşa.

Acesta a enumerat şi direcţiile, serviciile şi birourile care vor fi desfiinţate sau vor fi transformate în compartimente.

"Este de ajuns? Probabil că nu. Dar este un prim pas şi, cu siguranţă vor urma şi alţii, fiindcă din 6 în 6 luni avem dreptul legal să reorganizăm acest aparat birocratic stufos, pentru a deveni cu adevărat eficient şi mai responsabil în interacţiunea cu albaiulienii, în slujba cărora trebuie să fie fiecare angajat din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia", a conchis Gabriel Pleşa, aflat la primul mandat de primar.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri