Al doilea an pandemic a fost mai greu decât primul, atât din punct de vedere personal și emoțional (42%), cât și profesional (38%), pentru mulți dintre angajații români care au participat la un sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs. Nevoiți să lucreze de acasă o perioadă lungă de timp, aproape jumătate (47%) dintre ei nu au reuşit să echilibreze viaţa personală cu volumul de muncă și cred că au suferit sau suferă de burnout, spre deosebire de anul trecut, când procentul angajaților care au admis că au trecut prin boala epuizării profesionale a fost sub 30%.

Volumul mare de muncă (23,4%), epuizarea psihică (22,7%), pandemia și starea de anxietate pe care o provoacă (19,7%) reprezintă principalii trei factori de stres invocați de angajații care au răspuns sondajului BestJobs, care au condus și la accelerarea căutărilor pentru un job nou, cu precădere în rândul specialiștilor cu o experiență între 2 și 5 ani.

Mai bine de 45% dintre intervievați au perceput sarcinile de serviciu extrem de stresante și dificile în toată această perioadă, în timp ce pentru 18% activitatea s-a desfășurat normal, fără să se fi simțit presați sau stresați acum mai mult decât în condiții obișnuite de lucru.
Programul haotic și cerințele tot mai mari din partea angajatorilor i-au făcut pe 47% dintre angajați să creadă că au suferit sau resimt chiar în prezent simptomele sindromului burnout, acuzând o senzaţie puternică de epuizare, cinism / ostilitate sau sentimente negative asociate muncii şi o eficienţă profesională redusă.

Retail jobs

Pentru a-și păstra o stare mentală bună și a scăpa de burnout, 22% dintre respondenții la sondajul BestJobs spun că e nevoie de negocierea volumului de muncă, 21% cred că mai multe activități, precum sport, yoga, meditație, citit etc., i-ar ajuta să își păstreze starea de bine și să nu se lase cuprinși de îngrijorare. Pentru alți aproape 16% soluția constă în delimitarea clară între viața profesională și cea personală și mai mult timp liber sau concediu.

Anxietatea și stresul în raport cu pandemia, cu starea lor de sănătate și a celor dragi sau cu situația incertă de la locul de muncă determină tot mai multe companii să caute soluții de susținere a angajaților și să ofere servicii de life & business coaching, consiliere sau psihoterapie, ca beneficiu extrasalarial.

În ultimul an, 14,4% dintre angajații care au răspuns la sondajul BestJobs au cerut ajutorul unui specialist pentru a-și menține sănătatea psihică. Alți 24,2% intenționează să apeleze și ei la terapie de specialitate sau la coaching profesional în perioada următoare, pentru a fi ajutați să gestioneze mai bine stresul, să-și definească traseul de carieră și să ia decizii mai bune pentru ei.

Citeste si:
De ce sunt șefii din generația millennials mai vulnerabili în fața...
De ce sunt șefii din...

De altfel, cuvintele care descriu anul 2021 pentru cei mai mulți dintre angajații români sunt adaptare (41%), oboseală extremă (38,6%), dezbateri despre vaccinare (37%), speranță (35,6%), restricții (34%) și depresie (21,2%).

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 1-18 noiembrie, pe un eșantion de 958 de utilizatori de internet. Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri