După doi ani de la debutul pandemiei pe plan local, Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET) a derulat un studiu cu ajutorul Exact Business Solutions pentru a evalua percepția angajatorilor, a salariaților și a comercianților asupra sistemului de bilete de valoare în România. Rezultatele arată că 90% dintre companii au păstrat pachetele de beneficii extrasalariale după debutul crizei sanitare.

În plus, mai mult de jumătate dintre comercianți au observat o influență pozitivă asupra cifrei de afaceri și o treime dintre aceștia spun că această soluție de plată a stimulat creșterea numărului de clienți, dar și a veniturilor. De asemenea, 9 din 10 angajați sunt mulțumiți de acest sistem, iar 60% dintre cei care vor să își schimbe locul de muncă nu iau în considerare o ofertă fără tichete de masă.

Ecosistemul format în jurul tichetelor are un impact pozitiv asupra economiei locale, dar și asupra strategiei de atragere și motivare a angajaților. Acesta a funcționat foarte bine chiar și în contextul pandemiei, iar salariații au apreciat beneficiile pe care le generează inclusiv la nivel individual, prin menținerea puterii de cumpărare și evitarea plății cash. Mai mult, 78% dintre comercianți au declarat că au atras clienți noi datorită acceptării tichetelor. Plata cu cardul a intrat în obișnuința românilor, iar datele evidențiate de studiu ne arată că piața este pregătită pentru tranziția către digitalizarea întregului sistem.

Dana Sîntejudean, Vicepreședinte Asociația Profesională a Emitenților de Tichete

9 din 10 companii consideră că biletele de valoare le oferă angajaților o motivație suplimentară, crescând rata de retenție

87% dintre companii consideră că tichetele contribuie la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor, iar un pachet salarial care cuprinde acest tip de beneficii este mai atractiv pentru angajați și influențează pozitiv rata de retenție. Majoritatea respondenților au declarat că, din punct de vedere operațional, pentru ei nu este un efort să ofere tichete de masă sau cadou. În prezent, cel mai popular beneficiu extrasalarial, oferit de 80% dintre respondenți, este tichetul de masă.

6 din 10 companii consideră că valoarea tichetelor de masă ar trebui să crească, depășind valoarea actuală de 20,09 lei, pentru a le asigura angajaților o alimentație adecvată. Astfel, angajații ar avea o alimentație mai bună și ar fi, în general, mai mulțumiți la locul de muncă.

Jumătate dintre angajații din România consideră că tichetele le-au fost de mare ajutor în contextul pandemiei

9 din 10 angajați spun că sunt mulțumiți, în general, de beneficiile pe care le primesc sub formă de bilete de valoare, iar 70% consideră că este esențial să aibă tichete de masă în pachetul salarial, în timp ce pentru peste 60% acesta este un criteriu important atunci când își caută un loc nou de muncă. Mai mult de jumătate dintre respondenți spun că tichetele de masă reprezintă o componentă semnificativă din veniturile lunare totale, deoarece asigură hrana, oferind o motivație suplimentară la locul de muncă. În contextul sanitar actual, angajații au remarcat că tichetele pe card au contribuit la evitarea plăților în numerar, limitând contactul fizic cu casierii.

Comercianții sunt pregătiți pentru digitalizarea integrală a sistemului de bilete de valoare: următoarea etapă pe plan local
Comercianții care acceptă plata cu tichete sunt foarte mulțumiți de acest sistem, care a avut un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri, inclusiv în timpul pandemiei, când activitatea unora dintre ei a fost limitată de restricțiile în vigoare. Astfel, 99% dintre comercianți sunt foarte mulțumiți de voucherele de vacanță, 92% apreciază impactul pozitiv al tichetelor de masă, iar topul beneficiilor preferate este completat de tichetele cadou, apreciate de 90% dintre aceștia.

Motivul principal care i-a determinat să accepte această metodă de plată a fost cererea clienților, pentru peste 90% dintre comercianți. Decizia s-a dovedit bună pe termen lung, deoarece 78% au declarat că au atras clienți noi, iar în prezent 31% dintre comercianți estimează că între 10%-30% din cifra de afaceri lunară este generată de plata cu tichete. Comercianții au remarcat și că valoarea medie a bonului de cumpărături este mai mare în cazul serviciilor achitate cu cardul de masă.

De asemenea, majoritatea companiilor din România (83%) sunt favorabile digitalizării tuturor tipurilor de tichete și pot accepta exclusiv plata cu cardul. Acestea consideră că tichetele de masă, cardurile cadou, cardurile de vacanță sau tichetele culturale sunt foarte ușor de folosit în format digital. Digitalizarea tichetelor este de ajutor și pentru angajatori, deoarece cardurile sunt ușor de utilizat, birocrația este redusă, iar efortul administrativ este mai mic.

Studiul a fost realizat de Exact Business Solutions la cererea Asociației Profesionale a Emitenților de Tichete (decembrie 2021) pe un eșantion reprezentativ de 1100 de respondenți, prin care au fost implicate 300 de companii din întreaga țară, 502 de angajați (eroare maximă de eșantionare ± 4,4%) și 300 de comercianți (eroare maximă de eșantionare ± 5,7%).

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri