Peste 200.000 de ingineri au plecat din România, după anul 1989, iar exodul nu se oprește aici, mai ales în rândul specialiștilor care au un grad mare de expertiză. Acesta este și motivul pentru care oferta din piața muncii este una „ultrageneroasă” spun oficialii de la Universitatea Politehnica din București.

„România are nevoie de peste 600.000 de ingineri în următorii zece ani, iar numărul total al absolvenților de inginerie din acest an, din România, este cu 35% mai mic comparativ cu necesarul pieței, în timp ce la UPB reușim să acoperim doar 60% dintre solicitările de HR ale companiilor. Toate industriile care au legătură cu ingineria trag un semnal de alarmă cu privire la lipsa de specialiști”, a declarat Mihnea Costoiu, rector Universitatea Politehnica București (UPB), în cadrul unei conferințe.

Universitatea Politehnica scoate anual între 3.500 și 3.700 de absolvenți, fiind cel mai mare pol de tinere talente ieșite de pe băncile facultăților tehnice. Celelalte facultăți de profil produc cumulat cam 8.000 de studenți în fiecare an.

Rata de angajare în rândul studenților UPB a crescut semnificativ după modificarea planurilor de învățământ, când s-a introdus, acum mai bine de zece ani, practica obligatorie la finalul anului III, cu o durată de 360 ore. Astfel, aproximativ 60% dintre studenții UPB lucrează în domeniul ingineriei pe care îl studiază și aproximativ 20% lucrează în alt domeniu al ingineriei, față de cel studiat, înainte de finalizarea studiilor. Circa 30% dintre studenți și-au găsit locul de muncă la partenerii din mediul economic unde au facut stagiul de practică.

Retail jobs

La Universitatea Politehnica din București se înscriu în fiecare an aproximativ 30.000 de studenți la toate ciclurile de învățământ, în cele 15 facultăți. Fetele constituie 40% dintre studenții înscriși. Cele mai căutate specializări de către tineri sunt:

  • automatică și calculatoare
  • electronică
  • ingineri medicală
  • automotive
  • inginerie robotică
  • mecatronică

Ce salarii câștigă inginerii din România

Candidații din domeniul ingineriei se numără printre cei mai căutați de pe piața muncii în ultimii ani, indiferent dacă au studii finalizate în acest domeniu sau dețin doar experiență anterioară ori abilități tehnice. Cei mai mulți angajați din domeniul Ingineriei (60,4%) câștigă salarii cuprinse între 3.000 și 7.000 de lei, iar 24,3% între 2.000 și 3.000 de lei.

Citeste si:
Politehniștii sunt furați rapid de piața muncii și nu mai vor să...
„Politehniștii”, foarte...

Media salarială, de 4.000 de lei net, poziționează Ingineria în topul celor mai bine plătite sectoare din economie, la egalitate cu Construcțiile, Audit/Consultanță sau Petrol/Gaze, dar sub IT, Cercetare/Dezvoltare ori Proiectare civilă, mai arată datele platformei de recrutare.

În ceea ce privește salariile la capitolul management și top management, salariul mediu al unui director general, la nivel național, ajunge la 9.000 de lei, în timp ce un manager tehnic încasează, în medie 7.500 de lei, arată datele de la eJobs România.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri