Piața de recrutare a executivilor a scăzut foarte mult din cauza pandemiei, iar unele efecte încă se resimt, mai ales în producție, unde nu a fost loc de implementarea conceptului de muncă remote. Însă activitățile s-au recalibrat după doi ani de criză sanitară, iar multe dintre afaceri sunt din nou profitabile. Industriile care sunt acum în creștere își suplimentează totodată și numărul de angajați și de manageri, în conformitate cu creșterea activităților la nivel de business. Sectoarele care beneficiază de fonduri garantate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se caută cei mai mulți manageri.

„Piața de executive search acum arată bine spre foarte bine, există cerere. Uitându-mă în portofoliul nostru văd niște coincidențe să le zicem așa. Domeniile care au legătură mai strânsă cu PNRR funcționează mai bine”, spune Sorin Roibu, managing partner la Arthur Hunt România, companie de resurse umane care recrutează executivi, într-un dialog cu wall-street.ro.

7 industrii de activitate în care se caută manageri

Sunt multe domenii de activitate care se află în creștere acum, mai după ce restricțiile au fost eliminate, iar activitățile s-au reluat la normalul dinainte de pandemiei. Există și sectoare de activitate care au fost câștigătoarele crizei, dar în care cererile de personal erau ridicate, independent de perioada aferentă pandemiei.

1. Sectorul de digitalizare și tehnologie

Tranziția către tehnologie și digitalizare necesită permanent „sânge proaspăt” și la nivel de specialiști care să gestioneze și conducă proiectele în creștere de pe aceste segmente. Din strategiile pe termen lung ale companiilor nu lipsesc obiectivele de creștere a gradului de digitalizare și de automatizare, iar pentru acest lucru e nevoie de oameni care să conducă organizațiile în aceste direcții.

Citește și: În intimitatea industriei de executive search. Ce înseamnă acest concept și cum diferă față de recrutarea clasică

2. Energia verde

Într-o perioadă în care companiile se preocupă din ce în ce mai mult de sustenabilitate, ba chiar se pregătesc să facă tranziția de la CSR la ESG (Environmental, Social, Governance), nevoia de personal în aceste sectoare este din ce în ce mai mare.

„Energia verde sau tot ce înseamnă protecția mediului, reciclare, sunt domenii în creștere”, spune Sorin Roibu (foto).

3. Alimentație, agricultură și agribusiness

Aceste domenii sunt unele care se reașează, spune liderul de la Arthur Hunt România, dar de care sunt într-o continuă creștere. Agricultura e un domeniu în care se resimt și efectele războiului din Ucraina, motiv pentru care nevoia de specialiști care să gestioneze nevoile specifice ale industriei rămâne ridicată.

4. Retail specializat

Într-o piață extrem de concurențială în care marile lanțuri de retail se impun deja de ani de zile, în plan local a luat un avânt considerabil. Magazinele specializate sunt dornice să-și acopere pozițiile de management.

Se vorbește de o oarecare stagnare a consumului, dar mie nu îmi e clar dacă perioada asta de vară, de după pandemie, consumatorii nu mai cumpără pentru că sunt plecați sau și-au făcut rezerve pentru a-și putea permite un concediu. Cred că mai curând vara sau lipsa consumatorilor creează un oarecare deficit. Pe de altă parte inflația aduce niște venituri suplimentare. Și asta explică faptul că retailerii specializați (deci nu generaliști de tipul hypermarket) își dezvoltă rețeaua de magazine la nivel național. Sunt și știri recente cu noi intrați, cu firme care vin în România.

Sorin Roibu, managing partner Arthur Hunt România

5. Fashion

Magazinele online de fashion au cunoscut o creștere semnificativă în ultimii doi ani, motiv pentru care e nevoie constantă de oameni specializați care să gândească strategii durabile de marketing și de vânzări. Dacă aruncăm o privire de ansamblu, valoarea comerţului electronic european s-a ridicat la 718 miliarde de euro în 2021, iar România înregistrează aproape jumătate din vânzările online din Europa de Est, adică peste 6 miliarde de euro.

6. Farma și Healthcare

„Noi nu avem în portofoliu clienți din indutria farma, dar avem semnale din piață că industria funcționează. Nu e legată neapărat de PNRR, însă dacă vorbim de healthcare, atunci sigur, investiția în spitale regionale, pe verticală, pe orizontală va atrage și alte businessuri”, a mai precizat Sorin Roibu, managing partner la Arthur Hunt, companie de resurse umane care recrutează executivi.

7. Construcții și Infrastructură

Sorin Roibu spune că sunt multe semnale că începând cu 2023, aceste două sectoare de activitate vor lua un avânt considerabil, în contextul în care deja sunt firme complementare sectorului care au deja cereri și se pregătesc să livreze proiecte noi.

Sigur, asta se răsfrânge și în recrutare. Pentru că nevoia de dezvoltare, de vânzare de echipamente și de produse adresate construcțiilor, de soluții digitale adresate segmentului de construcții încep să fie tot mai mari. Pentru mine e vizibil că există niște cereri din segmente strategice, lăsate în urmă ani de zile în România, dar care acum par că prind contur.

Sorin Roibu, managing partner Arthur Hunt România

Cu cât e mai nișat un domeniu, cu atât e mai dificil să găsești specialiști

Cu toate că nevoia de executivi este mare în multe domenii, industria de executive search nu este ocolită de deficitul de personal. Cu cât e mai nișat un domeniu, cu atât e mai dificil să găsești candidați în piață, arată liderul de la Arthur Hunt România.

„De exemplu noi avem clienți din aerospace. E o zona atât de nișată în România (deși nu e la fel la nivel regional sau global) încât plaja de experți în zona aceasta industrială e extrem de restrânsă. Și noul val pare că nu vine. Tinerii nu par că reprezintă o alternativă și nu sunt suficiente resurse umane. Specialiștii formați au mers în Vest. Unii se întorc, dar prea puțini. Și atunci în genul acesta de industrie e cu siguranța greu. Datorită războiului crește, de asemenea și industria de apărare, dar să vedem de unde găsim specialiști în industria asta”, a mai precizat Sorin Roibu.

A doua parte a anului 2022 îi obligă deja pe liderii multor companii să adopte un plan de austeritate, în contextul creșterii accelerate a prețurilor la energie sau la carburanți, dar și pe fondul conflictului actual din Ucraina. Astfel, în unele industrii ar putea să se renunțe la bugetele de marketing sau la acordarea anumitor bonusuri angajaților și vor exista cazuri unde se va recurge chiar și la restructurări, arată datele unei analize a Arthur Hunt România.

„Dacă mergem în extremă cealaltă, sectorul automotive depinde încă de motorul clasic, termic, are probleme. Și pentru că vânzarea de automobile a scăzut mult în Europa de Vest. Iar noi suntem o țară care produce echipamente pentru Europa de Vest, preponderent. Aici sunt avantajați cei care sunt orientați către vehicule electrice, numai că nivelul actual e destul de redus, nu putem spune că există în acest moment în piață un procent important. Dar pe termen lung cei care își îndreaptă producția și tehnologia în acesta direcție vor avea de câștigat”, a declarat Sorin Roibu, de la Arthur Hunt România.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri