Mai multe candidate pentru postul de însoțitoare de zbor în cadrul liniei aeriene Kuwait Airways acuză că au fost puse să se dezbrace la interviul de angajare și au suferit și alte tratamente umilitoare.

El Diario a publicat mărturiile mai multor femei care au trecut, la Madrid, prin umilitorul proces de recrutare pentru linia aeriană Kuwait Airways. Ele spun că au fost puse să se dezbrace și să rămână doar în lenjerie intimă, pentru ca apoi recrutorii să le poată examina. Firma de recrutare respinge însă acuzațiile și dă vina pe un subcontractor.

”Mă simțeam ca un animal la ZOO”, spune una dintre candidate, în vârstă de 23 de ani. Ea povestește cum a fost pusă să se rămână doar în chiloți și sutien în vreme ce o recrutoare lua notițe privind aspectul ei corporal. Conform El Diario, partea de HR nu a fost gestionată de Kuwait Airways, ci de Meccti, o companie din Orientul Mijlociu care se descrie drept ”cea mai mare agenție de recrutare pentru personalul de cabină”.

Bianca, o candidată din România care a lucrat deja pentru 3 linii aeriene a relatat pentru El Diario că ”prima fată care a intrat la interviu a ieșit plângând”.

Ea spune că încă de la început interviurile au ridicat semne de întrebare. Persoanele cu ochelari, aparat dentar, cicatrici sau alunițe vizibile au fost respinse din start, la fel și cele considerate insuficient de slabe. Recrutorii le-au întrebat pe unele candidate dacă ar fi dispuse să mai dea jos din kilograme, iar pe altele, dacă ar fi dispuse să mânânce mai mult. Una dintre tinerele care aplicase a fost respinsă pentru că ”nu le-a plăcut zâmbetul ei”.

Când a venit rândul său, Bianca povestește că ”recrutoarea mi-a cerut să-mi ridic rochia. Am tras-o puțin în sus, până sub genunchi, iar ea mi-a tras-o până la chiloți. Rochia avea fermoar la spate și m-a rugat să îl desfac și să rămân în sutien. A justificat că este pentru a vedea dacă nu am cicatrici, semne din naștere, tatuaje”. În final, a fost respinsă.

Maria, o altă candidată, a povestit pentru El Diario că a picat doar din cauză că familia ei este de origine africană. „Îmi pare rău să vă anunț că Kuwait Airways nu angajează personal de cabină cu pielea de culoare închisă”, i s-ar fi spus. Înainte, însă, a fost pusă să se dezbrace și să rămână doar în lenjerie intimă. „S-au uitat la mine din cap până în picioare. S-au uitat până și în gura mea”

Cei de la Meccti au anunțat că se vor adresa justiției, deoarece consideră că acuzațiile la adresa lor sunt complet nefondate. Ei spun că o altă firmă a gestionat procesul de recrutare, dar mailurile primite de candidate au provenit de la un site ce ținea de Meccti, afirmă El Diario. Între timp, inspectoratul spaniol de muncă a declanșat o anchetă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri