Sistemul de învățământ a avut și încă are prea puțin de oferit antreprenorilor care populează mediul de afaceri din România, cei mai mulți fiind nevoiți să învețe din propria experiență, „furând” meserie de la corporațiile în care au lucrat sau învățând la școlile sau cursurile din afara țării, a explicat, într-un interviu pentru wall-street.ro, antreprenorul Dan Berteanu, care se află deja la a cincilea business pe care spune că-l va vinde și pe acesta în viitor.

Ne întrebăm mereu de unde au învățat ce trebuie să facă antreprenorii care au afaceri bănoase în România? Ce știu ei și nu știm ceilalți care nu avem spirit antreprenorial? wall-street.ro a stat de vorbă cu Dan Berteanu, unul dintre puținii antreprenori în serie din România, care înființează sau investesc în diverse afaceri, după care vând și trec la următorul proiect.

În prezent, este fondatorul companiei Exit by Choice, un business care îi ajută pe antreprenorii care vor să-și vândă afacerile pe care le au la un preț cât mai bun. Dan Berteanu și colegii lui își folosesc experiența pe care o au pentru a-i consilia pe antrepenorii care sunt gata să renunțe la afacerile pe care le au, fie că și-ar dori să se „pensioneze” din postura de antreprenori, fie că vor să treacă la o altă etapă.

Printre afacerile cele mai cunoscute în care a fost implicat Dan Berteanu se numără și rețeaua de clinici Oana Nicolau, în cadrul căreia a fost partener, până când compania a fost vândută către rețeaua de clinici Regia Maria. De asemenea, a fost fondatorul companiei Equatorial, care se ocupa cu dezvoltarea de programe de educație pentru profesioniștii din mediul de business, afacere pe care a vândut-o către grupul Bittnett. Ne spune că a vândut la fix compania, către un grup care a transformat Equatorial într-o divizie pe care a putut să o mențină în viață pe perioada pandemiei și pe care Dan Berteanu mărturisește că nu ar fi rezistat de una singură, într-o perioadă în care companiile suspendaseră bugetele de training.

Totodată, ocupă și poziția de membru în consiliul director al Bittnet Group, fiind și vicepreședinte al diviziei de educație a grupului. Din aprilie 2022 a demarat inițiativa Exit by Choice, care-i ajută pe antreprenori să-și facă exitul din business-urile lor, o afacere din care plănuiește, la rândul său, să-și facă exitul în viitor.

Fiind expert în zona de educație antreprenorială și având și succes personal în lumea afacerilor, l-am rugat pe Dan Berteanu să ne explice care sunt plusurile și minusurile României în ceea ce privește cultura antreprenorială.

Mediul de afaceri din România este unul încă foarte tânăr în comparație cu economiile occidentale, unde cultura antreprenorială are decenii în fața României, a cărei economie a fost controlată pentru o perioadă lungă de timp de fostul regim comunist. Așadar, românii au început să pună bazele antreprenoriatului abia în anii '90, când românii nu prea avea de la cine sau de unde să învețe. Școlile românești au predat și încă educă generațiile tinere pe potențiali antreprenori după modele ideale, care arare ori au aplicabilitate în lumea reală. Modelele de antreprenori autohtoni sunt relativ puține, iar modelele din afară, cum ar fi cazul unor nume precum Bill Gates, Steve Jobs sau Warren Buffett nu sunt nici ele aplicabile pentru o țară precum România.

Așa că, de unde au învățat business cei care știu să facă bani și în România?

Dan Berteanu: Sunt trei categorii de antreprenori

Antreprenorul Dan Berteanu ne-a explicat că sunt trei categorii de antreprenori, dacă îi împărțim în funcție de sursele lor de educație.

O parte din zona antreprenorială a fost învățată făcând, iar asta pentru că n-au avut de unde să învețe, nu că n-au vrut. Dintre aceștea, o proporție destul de mică de antreprenori a învățat din ceea ce se numește «street smart», adică din viața de zi cu zi și din mersul acolo, în vâltoarea evenimentelor. Cei care și-au pornit foarte devreme business-urile, adică prin anii 90 sau la începutul anilor 2000, probabil că așa au fost, fiindcă n-au avut de unde să învețe”, ne-a explicat Dan Berteanu.

Această afirmație ne-a adus aminte de o discuție cu unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori de la noi, Dragoș Anastasiu, fondatorul tour operatorului Eurolines, care mărturisea că a trebuit să învețe din propriile greșeli, ceea ce l-a costat, plătind de multe ori „taxa pe prostie”, deoarece credea că știa să le facă singur pe toate.

„A doua categorie de antreprenori este cea a celor din generația mea. Am învățat multe lucruri din corporații, activând în interiorul lor, care ne-au învățat și chestiuni de rigoare, de disciplină, de etica muncii. Pe de altă parte, a fost o bucată de timp în care am putut să experimentăm.

Ne-am construit cariere derulând proiecte pentru aceste corporații, lansând sucursale, construind fabrici de la zero. Am avut un mediu în care am învățat. Nu chiar ca la școală, dar a fost un mediu controlat, în care am fost, cumva, ghidați de de corporație”, ne-a mai explicat Dan Berteanu.

Și sunt destul de multe exemple de antreprenori care au lucrat în corporații și care și-au lansat, mai apoi, propriile business-uri, „furând” meserie de la companiile pentru care au lucrat, Dan Berteanu fiind unul dintre aceste exemple, acesta fiind timp de aproape 5 ani, între 1997 și 2002, ca manager de vânzări regional în cadrul subsidiarei companiei americane NCH Corporation, o companie înființată în Dallas, în urmă cu 100 de ani.

A treia categorie de antreprenori, sunt cei care au început să meargă și la școală, adică să învețe antreprenoriatul și business-ul, fie mergând la școală pe afară, fie mergând la școală în România, când au început să apară și programe antreprenoriale. În ultimii 7-8 ani au apărut și acceleratoare sau pre-acceleratoare de business, deci au început să apară și la noi locuri de unde să înveți cum se face business”, ne-a mai spus Dan Berteanu.

Potrivit antreprenorului, deși au apărut și în România mai multe cursuri și programe antreprenoriale, iar mediul de business se dezvoltă, încă suntem la început, deoarece ultimele 3 decenii de capitalism au fost caracterizate și de o perioadă destul de lungă în care mediul de business a semănat mai mult ca un vest sălbatic, chiar dacă omul de afaceri a evitat acest termen.

„Zona aceasta de educație antreprenorială încă este un teritoriu de explorat. Am învățat să facem lucruri, dar - Doamne iartă-mă! - cică avem capitalism de vreo 33 de ani, în mod oficial, dar, neoficial, dintre aceștia, vreo 10-13 au fost, de fapt, ani de bișniță”.

Dan Berteanu

Dan Berteanu(Dan Berteanu - sursa foto: Wall-Street.ro/Ovidiu Udrescu)

Ani la rând, școala nu a produs oameni adaptați pieței muncii, așa că s-a deschis către specialiști

Întrebat despre implicarea redusă a antreprenorilor de succes sau a specialiștilor în zona de business în viața academică, Dan Berteanu ne spune că universitățile au început să se deschidă către experți și să-i solicite pentru a-și împărtăși din experiența lor cu tinerii care vor să învețe business, dar asta a venit și după ce sistemul de educație a fost criticat pentru lipsa de rezultate.

„Pe această temă aș spune două lucruri. Pe de o parte, pentru o bună bucată de timp, mediul academic românesc nu a fost deschis la genul acesta de implicare a antreprenorilor sau a anumitor specialiști. Cred că există o deschidere mai mare, în ultimii ani, dar asta fiindcă a fost o presiune destul de mare pe faptul că școala nu produce oameni adaptați pieței muncii.

După ce mediul de business a spus treaba asta de 2 ori, de 10 ori, de 100 de ori, cred că s-a prins și mediul academic că trebuie să facă ceva. Din punctul acesta de vedere a durat ceva, dar semnalele sunt pozitive. Adică, aud din ce în ce mai mulți antreprenori sau profesioniști din business care se duc să predea sau participe la cursuri specializate în diferite universități”, ne-a mai spus Dan Berteanu.

De cealaltă parte, antreprenorul spune că o implicare a antreprenorilor mult mai activă în viața academică necesită și un anumit nivel de maturitate pentru a putea să-i învețe pe alții cum să facă business, altfel, fiind expuși riscului de a vorbi tot din cărți, fără să le ofere tinerilor ocazia de a învăța ceva util, aplicabil în lumea reală.

Trebuie să ajungi la o anumită maturitate ca să poți să te duci să-i înveți pe alții, să începi să predai. Adică, întâi trebuie să acumulezi ca să ai ce să predai. Altfel, vorbești truisme sau spui lucruri din cărți care nu prind. Dacă nu vorbești despre chestiuni practice, mai ales cu tinerii de astăzi care au acces la informație, încep să-și pună problema «Dar, de ce să te ascult pe tine, când pot să mă uit la un video pe YouTube? Zi-mi ceva ce nu găsesc acolo?».

Și cred că este foarte important ca antreprenorii să împărtășească din și succesul, dar și din eșecurile pe care le-au avut cât mai mulți dintre antreprenori, astfel încât cei care îi ascultă să-și ia lecțiile potrivite, cele cu care rezonează”, ne-a mai explicat fondatorul Exit by Choice.

O altă problemă, legată de implicarea antreprenorilor din România în procesul de educare a viitoarelor generații de antreprenori, este aceea că mulți dintre cei de la care tinerii ar avea de învățat nu ies în față.

„La noi nu prea avem modele. În zona antreprenorială sunt foarte puține și nu prea ne uităm la ele. Trebuie să construim astfel de modele și pe plan local. Este și treaba voastră, a presei, să scoateți în față oameni care au de spus povești din care alții au ce învăța, la fel cum au învățat și ei la rândul lor de la alții. Majoritatea business-urilor de la noi nu sunt afaceri care au inventat apa caldă. S-au uitat la alții, chiar și la exemple din afară și au adaptat pentru piața locală”, a mai subliniat Dan Berteanu.

Omul de afaceri ne-a oferit și un exemplu pozitiv, de inițiativă lăudabilă și care ar putea fi preluată de mai multe universități din România, în ceea ce privește educația antreprenorială și chiar susținerea ideilor de business venite din partea tinerilor.

„La Universitatea din Craiova au luat bani europeni și, în cadrul universității, au lansat peste 40 de start-up-uri pe care le-au finanțat cu acești bani europeni. Practic, au acționat ca un fel de incubator de business, ceea ce mi s-a părut senzațional, fiindcă n-am mai auzit de o inițiativă de o asemenea anvergura în alte universități”, ne-a dezvăluit Dan Berteanu.

Un ultim aspect subliniat de antreprenor, în legătură cu educația în școli, este acela că sistemul de educație nu trebuie să nu se mai concentreze pe a-i pregăti pe studenți luând în calcul nevoile actuale ale pieței muncii, ci să-i pregătească pentru piața muncii de mâine, deoarece piața va avea nevoie de ei să acopere nevoile de mâine, nu pe cele curente.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri