Vreme de mulți ani, birourile au fost locurile în care oamenii veneau doar pentru a munci. Socializarea a fost deseori trecută în plan secund și redusă la minimum. Ieșitul în pauza de masă sau cafea era, de fapt, un pretext de socializare într-o perioadă în care aceasta nu era percepută la adevărata ei valoare. A fost nevoie de o pandemie, pentru ca situația să se schimbe în mod radical și din fericire, vremurile s-au schimbat. Definitiv.

A fost nevoie ca marea majoritate a angajaților să lucreze de acasă, în izolare, vreme de multe luni, pentru ca presiunea rezultată din această situație nefirească să ducă la o schimbare de paradigma în ceea ce privește spațiile de lucru. Acestea vor trebui să devină spații destinate în primul rând socializării, cunoașterii umane reale și activităților firești de interrelaționare.

Schimbarea are la bază ceva fundamental: nu mai putem afirma că suntem în epoca în care lumea vine la birou din obligație. Oamenii aleg să vină la birou doar în unele situații, astfel că avem acum un alt motiv important: plăcerea. Plăcerea de a vorbi cu ceilalți, de a interacționa într-un mod plăcut, de a participa în activități creative, alături de oameni cu care rezonează și au valori comune. Și asta pentru că interacțiunea față în față cu cei apropiați oferă mult mai multe variabile care se pot schimba într-un mod imprevizibil și mai plăcut decât o simplă interacțiune online.

Cu alte cuvinte, cultura ”office-less” duce la pierderea nuanțelor din comunicare și relaționare, însă rolul biroului ar putea deveni prilej de socializare, de deconectare de la munca propriu-zisă și concentrare pe zona de networking , de interacțiune valoroasă. Ceea ce lipsește din mesaje, emailuri, call-uri, Zoom-uri, Skype-uri sau Slack-uri este, indubitabil, relaționarea, dezvoltarea și consolidarea organică a unor relații prietenoase în echipă și cu alți parteneri de lucru. Nevoia de interconectare nu a dispărut odată cu schimbarea locului de desfășurare a muncii, însă există o nevoie de adaptare și înțelegere a noilor reguli de interacțiune.

Bruce Daisley, autorul cărții "The Joy of Work", a făcut recent o observație care a declanșat o dezbatere despre locul de muncă al viitorului. Astfel, el s-a întrebat dacă nu ar bine ca angajații, atunci când sunt la birou, să afișeze un mesaj de tipul ”In The Office” (ITO), așa cum apare mesajul ”Out of Office” (OOO) atunci când oamenii sunt indisponibili.

În esență, rolul biroului ar putea deveni unul extrem de valoros, destinat deconectării de la starea de “la muncă’’ și conectării în zona de networking, socializare, interacțiune – un bun prilej de accentuare a sentimentului de apartenență la echipă. Iar acest rol ar putea fi îndeplinit eficient prin crearea unor facilități care să susțină aceste interacțiuni autentice, cu zone dedicate socializării și efectuării de activități alături de colegi și cei apropiați.

Această idee a stat și la baza dezvoltării conceptului YUNITY Park, un campus al viitorului conceput special de Genesis Property pentru deconectarea angajaților de la munca lor și o interacțiune reală autentică între oameni. ”In the Office” (ITO) este un mesaj care ar putea afișat, într-un viitor apropiat, de toți oamenii care intră în YUNITY Park.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri