Perioada pandemiei de COVID-19 a determinat o schimbare profundă, fără precedent, atât în privința locului, intervalului de timp și modului în care trebuie să lucrăm, cât și în privința rolului pe care locul de muncă va trebui să îl adopte, conform cu noile cerințe și nevoi ale angajaților actuali și potențiali – cel mai valoros activ al oricărei organizații.

Chiar dacă nimeni nu poate prezice viitorul cu o certitudine absolută, este clar că lumea muncii se află într-o continuă evoluție. Din ce în ce mai mult oportunitățile de lucru hibride sunt preferate de angajați. Pe de altă parte, nu toate activitățile pot fi făcute de la distanță - de exemplu, negocierile, brainstorming-ul și furnizarea de feedback multi-disciplinar sunt activități a căror eficientă este evident mai scăzută dacă sunt furnizate de la distanță.

Este evident că locul de muncă tradițional va înceta sa mai existe, pandemia propulsând lucrul de la distanță, interacțiunile virtuale și adoptarea tehnologiilor digitale. Mai mult, eliminarea restricțiilor a determinat oamenii să revină la acele experiențe care le-au lipsit cel mai mult în perioada pandemică: să învețe ceva nou, să-și facă timp pentru sănătate și îngrijire personală, să își îndrume colegii de acasă, ori pur și simplu să își viziteze prietenii și familia.

Când angajații vor vedea în realitate cum arată un spațiu de lucru al viitorului, își vor da seama că nevoile lor pot fi cu adevărat satisfăcute. Ceea ce înainte părea doar un vis dintr-o lume în care birourile erau niște simple spații anoste și înghesuite va deveni realitate. Standardele vor rămâne la un nivel înalt pentru foarte multă vreme de acum înainte, iar companiile vor trebui să se ridice la înălțimea așteptărilor. Spațiile de lucru vor trebui schimbate semnificativ, pentru că angajații vor lua decizii importante legate de locul lor de muncă și în funcție de cum se vor simți la birou și de cum vor percepe impactul acestora asupra mediului.

Una dintre schimbările majore care vor trebuie făcute este cea legată de reducerea impactului mediului construit asupra mediului înconjurător și de adoptarea unui sistem de management bazat pe un set de valori general acceptate la nivel global. Tinerii sunt cei mai preocupați de viitorul planetei, iar schimbările climatice sunt în topul preocupărilor pentru circa un sfert dintre ei, atât în rândul Generației Z, cât și în rândul Millenials, potrivit unui studiu Deloitte efectuat de curând. Și acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să demarăm proiectul YUNITY Park, pe care îl dorim un exemplu în ceea ce privește factorii ESG - environmental, social and governance, care fac parte integrantă din strategia Genesis Property.

Fără a satisface cele mai stringente norme din acest punct de vedere, companiile nu vor mai putea rămâne atractive pe piața muncii, iar timpul în care ele se vor putea adapta la aceste noi condiții se scurge rapid. 2023 va marca o schimbare fundamentală și rapidă, odată cu apariția proiectelor care țin cont cu adevărat de noile necesități și preocupări ale oamenilor.

Proiectul YUNITY Park a fost conceput cu multiple măsuri și inițiative pentru reducerea impactului asupra mediului și crearea unei destinații „verzi”, cu o relevanță foarte mare în special în rândul tinerilor. Companiile trebuie să fie conștiente că, la nivelul UE, sectorul imobiliar are un impact foarte ridicat asupra mediului. Acesta este responsabil pentru aproximativ 40% din consumul energetic și 36% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. Tinerii știu asta foarte bine, iar deciziile lor vor modela viitorul societății de mâine.

Sursa foto: Genesis Property

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri