Accace România, una dintre principalele companii de consultanță de afaceri și externalizare servicii din Europa Centrală și de Est, anunță că a depășit pragul de 100 de angajați la final de 2022. Departamentele care au înregistrat cele mai mari creșteri ale membrilor au fost cele de contabilitate și payroll, pe fondul extinderii portofoliului de clienți și al dezvoltării nevoilor clienților actuali. Pentru 2023, compania vizează o extindere a echipei cu 30%.

În ultimele 12 luni, echipa Accace România a crescut cu 23%, până la 116 colegi. Jumătate dintre rolurile noilor membri din companie au fost de Junior, iar posturile de Specialist și Senior au reprezentat, fiecare, câte 25% din totalul celor care s-au alăturat pe parcursul anului trecut.

Angajări: Accace vrea să își crească echipa cu 30%

Pentru 2023, echipa Accace mizează pe o nouă extindere, cu circa 30% față de numărul actual al angajaților. Aproximativ o treime dintre aceste roluri sunt pentru poziții entry-level (Junior Accountant, HR Admin Assistant, Junior Payroll Specialist, Junior Tax Consultant), iar restul sunt pentru poziții de Specialist, Senior (Payroll Specialist, Accounting Team Leader) și Manager în departamentele de contabilitate, salarizare și administrare de personal și de taxe.

”Căutăm oameni dornici să evolueze, dar care să aibă și o pasiune aparte pentru domeniul în care activăm. Ne plac oamenii curioși, care se informează în permanență cu privire la modificările legislative, dar să aibă și o deschidere către tehnologie, căutând soluții inovative de eficientizare a propriei activități. Limba engleză este, de asemenea, un must-have pentru colegii care se alătură echipei Accace, având în vedere specificul internațional al clienților noștri”, a declarat Marina Din, Chief People Officer Accace România.

Posturile pentru care recrutarea este cea mai facilă, ca proces și finalizare, sunt reprezentate de cele entry-level, unde nu este necesară experiența în domeniu, segment pentru care Accace dezvoltă programe dedicate de formare, printre care și YoDA powered by Accace. Lansat în 2022, YoDA powered by Accace este primul program de pregătire intensivă a studenților care își doresc să urmeze o carieră în domenii precum contabilitate, resurse umane și consultanță. Peste 40 de studenți din capitală s-au înscris la prima ediție, iar 15 dintre ei au fost selectați și au participat la programul pilot dezvoltat de specialiștii companiei. Programul este deja la a doua ediție, în prezent desfășurându-se workshopuri de contabilitate.

Pe de altă parte, pentru rolurile de Senior, criteriile de selecție sunt mai riguroase și Accace caută viitori colegi care au atât abilități tehnice, cât și de leadership.

În ceea ce privește pachetele salariale și beneficiile oferite, Accace România acoperă o gamă largă de cerințe, de la tichete de masă, la tichete cadou sau vouchere de vacanță, zile extra de concediu de odihnă, zile de studiu special alocate susținerii examenelor, dar și susținere financiară pentru diverse certificări sau programe de formare profesională. În pachete se regăsesc inclusiv bonusurile acordate în funcție de performanță.

”Candidații își doresc o integrare rapidă în activitate, dar și să simtă că în momente de blocaj specifice la început de drum, colegii empatizează cu ei și le oferă instrumentele necesare pentru a-și îndeplini rolul. De asemenea, candidații își doresc să existe căi prin care să se poată dezvolta la nivel profesional și personal, prin programe de training, mentorat sau coaching, dar și să li se ofere o viziune de ansamblu asupra carierei și a rolurilor către care pot evolua”, adaugă Marina Din.


În prezent, în cadrul Accace România se lucrează în sistem hibrid, zilele de prezență la birou fiind alese de comun acord cu restul colegilor. Totodată, există și colegi care lucrează full remote, din diverse zone ale țării, compania bazându-se pe sisteme ce permit realizarea sarcinilor fără necesitatea prezenței fizice într-un birou. Astfel, anumite poziții deschise pentru noi angajați în cadrul Accace iau în considerare candidați ce locuiesc și dincolo de București și localitățile limitrofe.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri