Din toate obiceiurile pe care angajații le au în momentul în care sunt la serviciu, unul dintre ele este considerat de un expert în cariere de la Harvard ca fiind cel mai periculos. Este descris ca fiind un obicei care îi face pe șefi să își piardă încrederea în angajații care-l practică.

Heidi K. Gadrner, expert în cariere la Harvard, consideră că angajații care își asumă meritul pentru ideile colegilor sunt cei mai indezirabili pentru șefii de companii.

”Pentru mine, această trăsătură poate înseamna două lucruri. Lipsă de încredere sau incompetență”, precizează Heidi K. Gardner pentru CNBC.com.

Este o lipsă de etică să îți asumi munca sau ideile colegilor ca fiind ale tale. Această practică dă impresia că nu îți respecți colegii.

”Poate nu sunt capabili să vadă valoarea pe care oamenii din jurul lor o aduc propriului succes. Această incapacitate de a aprecia contribuția oamenilor este un semn de alarmă puternic pentru mine”, adaugă experta de la Harvard.

Există și angajați care se pot afla în această situație fără să își dea seama, respectiv oameni care acceptă laudele șefilor pentru un proiect făcut de întreaga echipă ca și când ar fi fost realizat doar de ei.

Ceea ce trebuie să faceți în această situație este să deveniți mai transparenți în legătură cu contribuția echipei la proiectele pe care le derulați.

Tot Heidi K. Gardner preciza în trecut faptul că oamenii nu pun atât de mult preț pe lucrul în echipă și pe ideea de colaborare, motiv pentru care o analiză realizată de acesta arată că angajații care și-au dat seama cum să lucreze în echipă au un avantaj competitiv major în cariera lor, în fața celor care nu o fac.

„Când tinerii îmi cer sfaturi în carieră, eu le spun mereu: `Nu vă concentrați doar pe propriile realizări. Încercați să fiți atenți la lucrul în echipă, la colaborare`”, a spus prof. Heidi K. Gardner, profesor la Centrul pentru Profesii juridice de la Harvard Law School.

Sursa foto: fizkes / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri