În primul trimestru al anului încasările la bugetul de stat au au scăzut, motiv pentru care Guvernul trebuie să ia în calcul noi scenarii pentru a contracara o eventuală situație de criză. Unul dintre punctele nevralgice este numărul mare de bugetari pe care România îl are, ce primesc salarii care concurează cot la cot cu privatul.

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în ianuarie 2023, de 1.278.995, cu 307 mai multe comparativ cu luna precedentă şi cu 14.152 peste numărul din ianuarie 2022. Aproape 64% dintre acestea sunt angrenați în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF). Numărul mare de angajați la stat crește cheltuiala cu aceștia și chiar creează o gaură la bugetul de stat.

„Noi avem acum în momentul de față o cheltuială cu salariile în sistemul bugetar de în jur de 110 miliarde lei. Condiția pe care noi o avem, impusă în PNRR este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale și modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibile că ne îndreptăm fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit”, a declarat Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, potrivit G4Media.

Marcel Boloș a mai precizat că o astfel de scădere a încasărilor la bugetul de stat poate însemna fie reducerea numărului de bugetari, fie modificarea salariilor acestora. Cu toate acestea, oficialul de la minister a transmis că o decizie în acest sens va fi adoptată în coaliția de guvernare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri