În luna februarie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 6845 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2023. Salariul mediu net a fost 4270 lei, în creştere cu 16 lei (+0,4%) față de luna ianuarie 2023, arată cele mai recente date de la Institutul Național de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu net a fost 4270 lei, în creştere cu 16 lei (+0,4%) față de luna ianuarie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), unde angajații au încasat un salariu mediu net 10.234 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, unde angajații au câștigat, în medie, 2.355 lei.

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%. Indicele câştigului salarial real a fost 99,4% în luna februarie 2023 față de luna februarie 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 99,4% în luna februarie 2023 față de luna ianuarie 2023.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluția câștigului salarial real depinde, atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației.

Salariile bugetarilor au crescut în februarie 2023

În sectorul bugetar, în luna februarie 2023, o uşoară creştere a câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă s-a înregistrat în administraţia publică (+1,1%). Scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă au fost în sănătate şi asistență socială (-1.0%), respectiv în învăţământ (-0,1%).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri