Atragerea de talente este o provocare și mai mare pentru companii în 2023, în contextul în care piața locală a muncii se confruntă cu un puternic deficit de candidați, atât calitativ, cât și cantitativ, iar recrutarea pentru poziții de experți poate dura până la 6 luni. În aceste condiții, platforma de recrutare BestJobs lansează Hire, un serviciu care ajută companiile să angajeze candidatul potrivit cu normă întreagă, pe proiecte sau în regim de freelancing.

Cu ajutorul consultanților HIRE, companiile optimizează costurile procesului de recrutare și reduc timpul de căutări ale candidaților potriviți și cu 45%, se arată într-un comunicat de presă BestJobs.

În ce domenii se angajează cel mai greu

Pe piața muncii din România, candidații care se găsesc cel mai greu din cauza disponibilității reduse sunt în sectoare precum Construcții, HoReCa, Producție/ Logistică sau Transporturi. La acestea, se adaugă domeniile care suferă din cauza deficitului calitativ, cauzat de lipsa de specialiști cu formare dedicată, precum IT/ Telecom, Agricultură/ Zootehnie sau Inginerie, potrivit analizei BestJobs.

Procesul de recrutare arată diferit și în funcție de nivelul de experiență sau de categoria de candidați, eforturile necesare în recrutare și formare pentru pozițiile specializate (experți, middle și top management) fiind semnificative, iar costurile ridicate. Astfel, timpul mediu de angajare ajunge și la 60 de zile în cazul „gulerelor albe” și al pozițiilor frecvent deschise, dar poate ajunge până la 6 luni, în cazul persoanele înalt calificate („gold collars”), foarte căutate pe piața muncii, esențiale în operațiunile de business, după cum arată statisticile BestJobs.

Dacă în cazul deficitului cantitativ, soluția cel mai adesea folosită de companii este importul de forță de muncă din țări din afara Uniunii Europene, în cazul deficitului calitativ, rezolvarea este și mai complicată, mai ales când dezvoltarea afacerii depinde de echipe bine pregătite și complete. La BestJobs, sprijinim companiile să eficientizeze procesul de recrutare și, prin serviciul Hire, le punem la dispoziție consultanți dedicați, cu ajutorul cărora să identifice mult mai rapid și optim candidații potriviți. Până acum, companiile care au apelat la experții Hire au reușit să angajeze în cel mult o lună pentru roluri pentru care înainte alocau și 60 de zile.

Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs (foto)

Ana Visian

Hire ajută companiile să angajeze candidatul potrivit cu normă întreagă, pe proiecte sau în regim de freelancing. În acest sens, specialiștii realizează profilul candidatului ideal, scanează piața, identifică și evaluează talentele de top în raport cu cerințele angajatorului și locul de muncă disponibil, iar ulterior realizează selecția celor mai potriviți candidați. În plus, companiile primesc suport specializat pe tot parcursul procesului de recrutare.

Prin strategiile personalizate, consultanții Hire ajută la stabilirea unui profil corect al candidatului, pas care influențează semnificativ succesul procesului de recrutare. Astfel, ei îi îndrumă pe angajatori în crearea unui set complet de abilități necesare, aliniat la piața din care face parte clientul, cultura organizațională, valorile și direcția de dezvoltare a companiei.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri