Cea mai mare parte a angajaţilor din Europa Centrală şi de Est spun că ar avea nevoie de o mărire salarială de 20-30% pentru a face faţă inflaţiei, angajaţii din România şi Ungaria fiind cei mai optimişti, în condiţiile în care 53% şi, respectiv, 62% dintre aceştia cred că vor primi o majorare salarială, conform unui studiu realizat de o platformă pentru angajaţi.

Studiul a fost realizat în România, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria şi Grecia, conform Agerpres.ro.

Astfel, în patru dintre cele cinci ţări studiate, cei mai mulţi angajaţi (procente între 17-37%) au spus că au nevoie de o creştere a salariului de 20-30%. Excepţie face Grecia, unde majoritatea angajaţilor au spus că ar avea nevoie de o creştere de 10-15%. În Republica Moldova, 32% dintre angajaţi ar avea nevoie de o majorare de 30-50%, iar 21% dintre ei de peste 50%.

Angajaţii din România şi Ungaria sunt optimişti cu privire la creşterea salariilor în 2023: 53% şi, respectiv, 62% dintre aceştia cred că vor primi o majorare salarială. În schimb, majoritatea celor din Grecia (61%), Moldova (60%) şi Bulgaria (55%) nu cred că vor obţine o creştere în acest an.

De altfel, arată studiul, cei mai mulţi dintre angajaţii din regiune nu au fost anunţaţi că vor avea salarii mai mari în 2023. În Bulgaria, 77% dintre angajaţi afirmă că nu au fost informaţi despre o posibilă majorare salarială, urmaţi de România (75%), Moldova (71%), Grecia (66%) şi Ungaria (60%).

În cazul în care nu vor primi o majorare salarială, între 32% şi 43% dintre angajaţii din regiune îşi vor căuta un alt job, în timp ce 18-30% dintre angajaţi nu au niciun plan, mai semnalează studiul realizat de Undelucram.ro.

România este ţara cu cei mai puţini angajaţi care ar căuta un al doilea job (12%), dar şi cu cei mai mulţi care ar încerca să negocieze o majorare salarială cu managerul lor (19%).

În Republica Moldova este cel mai mare procent de angajaţi care şi-ar lua un al doilea job sau o colaborare (22%), iar Ungaria este ţara cu cel mai mare procent de salariaţi care nu au niciun plan în cazul în care nu vor primi o majorare salarială (30%).

Deşi veniturile le pot creşte semnificativ prin diverse beneficii (pachete care conţin carduri de masă, asigurări medicale/pensii/viaţă, etc), aceste iniţiative sunt cel mai puţin luate în considerare de către angajaţi - între 7-9% dintre angajaţi ar aprecia aceste iniţiative.

În Ungaria este cel mai mare procent de angajaţi care primesc o creştere salarială anuală (58%), în timp ce în Grecia sunt cei mai mulţi angajaţi care au parte de salarii mai mari doar în urma unei discuţii cu managerul lor (59%). În Republica Moldova contează cel mai mult performanţa, astfel încât 34% dintre salariaţi primesc o creştere salarială în funcţie de rezultate. Bulgaria este ţara cu cei mai mulţi angajaţi care primesc o majorare salarială doar dacă ocupă anumite funcţii (14%), iar România este ţara cu cei mai mulţi angajaţi care primesc o creştere salarială de două ori pe an (2%), arată studiul.

Potrivit sursei citate, 8,2% dintre angajaţii din România şi 7,6% dintre cei din Republica Moldova au declarat că pot face faţă bine inflaţiei fără a-şi limita cheltuielile, chiar dacă salariul nu le va fi mărit. În schimb, în Bulgaria, cei mai mulţi angajaţi (36%) spun că se vor descurca foarte greu, deoarece ratele şi cheltuielile lunare reprezintă deja o parte importantă din salariul lor. În Ungaria, majoritatea angajaţilor (30%) consideră că se vor descurca bine dacă vor face mici ajustări, cum ar fi să plece mai puţin în vacanţe, să meargă mai puţin la evenimente şi să cumpere produse mai ieftine. Pe de altă parte, în Grecia, 22% dintre angajaţi spun că se vor descurca greu chiar şi fără rate bancare, deoarece salariul lor este deja mic şi nu există perspective de creştere.

"Observăm că majoritatea angajaţilor speră să aibă parte de creşteri salariale de 20-30%, dar angajatorii nu i-au anunţat încă de astfel de măriri. Acesta este un semnal important pentru companii, mai ales că o parte semnificativă dintre oameni (între 32-43%) au afirmat că şi-ar căuta un alt loc de muncă dacă nu li s-ar mări salariul", a declarat Costin Tudor, fondator şi CEO Undelucram.ro.

Sondajul a fost realizat în intervalul decembrie 2022 - martie 2023, având ca respondenţi 12.801 angajaţi din România, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria şi Grecia. Aceştia lucrează în domeniile IT, retail, financiar-bancar, BPO&servicii, telecomunicaţii, producţie bunuri de consum, servicii de sănătate, producţie industrială, HoReCa, producţie-transport hidrocarburi/energie, servicii ştiinţifice/tehnice, construcţii/imobiliare, media & cultură.

Undelucram.ro face parte din reţeaua de platforme Wherewework, care are cea mai mare comunitate online a angajaţilor din România şi una dintre cele mai importante din zona Europa Centrală şi de Est, cu peste un milion de angajaţi pe platformă la nivel regional. Platforma pune la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă informaţii despre angajatori şi instrumente eficiente pentru brandingul de angajator şi pentru recrutarea orientată a companiilor. Datorită unui algoritm patentat de inteligenţă artificială, platforma vine, de asemenea, în sprijinul utilizatorilor individuali cu conţinut şi instrumente suplimentare personalizate.

Sursa foto: Andrey Popov/ Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri