Un număr de 203.100 persoane inactive doreau să lucreze în 2022, dar acestea fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Din rândul populaţiei inactive în vârstă de 15-74 ani (6,190 milioane persoane), 203.100 persoane făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională, în scădere cu 24.400 faţă de anul precedent, iar dintre acestea, 195.500 persoane erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă.

"Forţa de muncă potenţială adiţională cuprindea 203.100 persoane în 2022, în scădere cu 10,7% faţă de anul anterior. Ponderea persoanelor subocupate în totalul populaţiei active a fost în anul 2022 de 1,3%, cu 0,1 puncte procentuale mai scăzută decât în anul precedent", arată INS, potrivit Agerpres.

În anul 2022, raportul procentual dintre această categorie de persoane şi populaţia activă a fost de 2,4%. De asemenea, 7.600 persoane căutau un loc de muncă, dar nu erau disponibile să înceapă lucrul.

"De reţinut faptul că în anul 2022, 110.000 persoane ocupate cu program parţial doreau şi erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate. Această categorie de persoane a reprezentat 1,3% din populaţia activă, 1,4% din populaţia ocupată şi 39,7% din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parţial. Faţă de anul precedent, numărul persoanelor subocupate a scăzut cu 7.400", se arată în comunicatul INS.

Statistic, rata şomajului este cel mai vizibil indicator rezultat din Ancheta forţei de muncă în gospodării, utilizat pentru a caracteriza o multitudine de aspecte economice şi sociale. Alături de acesta, pentru a oferi o imagine completă a situaţiei şi evoluţiei pieţei muncii, INS publică, cu periodicitate anuală, un set de 3 indicatori, reprezentând categorii de populaţie ocupată sau inactivă având unele similitudini cu populaţia în şomaj şi grade diferite de ataşament faţă de piaţa muncii (comparativ cu situaţia standard a categoriei din care fac parte) şi anume: persoane subocupate; persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul; persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul.

Potrivit INS, ultimii doi indicatori ("persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul" şi "persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul") alcătuiesc împreună "forţa de muncă potenţială adiţională".

Persoanele subocupate sunt persoane ocupate care lucrează cu program parţial, care doresc şi sunt disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri