Computer Generated Solutions (CGS) România, una dintre cele mai importante companii din piața locală de business process outsourcing (BPO) în plan recrutarea a circa 500 de noi angajați pentru centrul de contact pe care îl deține în Constanța.

“Centrul de suport din Constanța a fost inaugurat în 2019, fiind cel de-al 7-lea hub CGS pe plan local. Încă de la lansare, acesta a avut performanțe peste medie și, din acest motiv, business-ul destinat acestui birou a crescut constant și a generat, astfel, nevoia de a atrage noi talente. În acest moment, în hub-ul din Constanța activează 200 de angajați, unii dintre ei remote”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.

Vladimir Sterescu, CGS

Potrivit afirmațiilor sale, zona Constanța oferă companiei, în acest moment, posibilitatea de a angaja 500 de persoane până la final de an. Pozițiile deschise sunt atât pentru lucrul de la birou, cât și remote. Noii colegi vor deservi proiecte similare cu cele pe care compania le operează deja în celelalte centre CGS România, din zona tehnică, de vânzări și customer service. De asemenea, și în Constanța, compania americană va oferi salarii și beneficii peste media pieței locale și naționale.

Dincolo de orice, suntem în căutarea unor colegi care să aibă dorința de a învăța, de a se dezvolta, de a deprinde aptitudini noi. În plus, CGS România propune un mod de lucru centrat pe nevoile angajaților, pe un mod de lucru în care colegii se sprijină și se susțin. Tocmai din acest motiv, este important de menționat că echilibrul dintre viața personală și cea profesională este un aspect extrem de important pentru noi.

Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România

Printre pozițiile deschise pentru centrul de suport din Constanța se numără cele de Consultant relații clienți, Specialist Tehnic nivel 1 sau 2, sau Specialist vânzări.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri