4 Aprilie 2024

HR 2.0 | Georgiana Andrei, Regina Maria: Companiile ofera abonamente complexe angajaților, aproape 200.000 dintre acestea includ minimum trei sesiuni de psihoterapie



Angajatorii din România au în continuare dificultăți în a reține talentele, mai ales în privința modului în care gestionează starea lor de bine. Printre provocările importante în ceea ce privește menținerea echipelor se numără și sănătatea mintală a acestora, despre care Georgiana Andrei, Georgiana Andrei, Director de vânzări divizia de abonamente Rețeaua Regina Maria, a povestit mai multe la conferința HR 2.0 - Piața muncii între prudență și încetinire economică, organizată de Wall-Street.ro.

Spre deosebire de perioada de dinainte de 2020, companiile, ca parte din strategia lor, au în plan ca grija pentru sănătatea fizică și emoțională a angajaților să fie cu focus pe termen lung. Georgiana Andrei, Directorul de Vânzări din cadrul Regina Maria, susține că angajatorii din domeniul medical (și nu numai) înțeleg tot mai mult ce înseamnă să ai grijă și de partea de sănătate psihică a angajaților. Acest lucru este dovedit de faptul că tot mai multe persoane care au abonamente în rețeaua Regina Maria au apelat și la ședințe de consiliere terapeutică.

„Este un trend început înainte de pandemie, dar accelerat de pandemie. Vedem tot mai mulți angajatori care vor să adauge în pachetele lor de beneficii extrasalariale și servicii de psihoterapie”, a spus aceasta, care a punctat că aproximativ un sfert dintre cei care au un abonament, adică aproximativ 200.000 de persoane, apelează la pachetul inclus de counseling care conține mai multe ședințe de terapie.

Georgiana Andrei a mai explicat și că există o diferență - observată și în sondaje - între modul în care se raportează la sănătatea psihică cei din mediul urban față de cei din rural, care mai greu recunosc că ar avea probleme de acest fel. Trecând de nivelul corporate, „de exemplu, în fabrici, e importantă sănătatea psihică în contextul siguranței la locul de muncă, deoarece un angajat trist poate să fie mai neatent și să se accidenteze”, a mai precizat Georgiana Andrei.

Din dorința de a oferi servicii care abordează angajatul și compania ca un tot unitar, Regina Maria a lansat, în 2019, Corporate Sano - un program de wellbeing integrat, personalizat și modular, dezvoltat pe baza a cinci piloni esențiali: sănătate mintală, nutriție, sănătate fizică și ergonomie, calitatea somnului și screening. Mai este, însă, de lucrat în această privință, spune reprezentantul rețelei de sănătate, mai ales în contextul în care, deseori, angajatorii complică discuția despre sănătate mintală.

„Regina Maria, ca partener al angajatorilor, propune programe personalizate, în funcție de caracteristicile și nevoile specifice ale fiecărei industrii, care să contribuie la o mai bună sănătate fizică și psiho-emoțională a angajaților, cu focus în special pe zona de prevenție inclusă în abonamentele medicale. Nu există partener cu care să nu avem conversații legate de starea de bine, atât fizică, cât și psihoemoțională a angajaților, și impactul pe care îl aduce în organizație,” a declarat directorul de vânzări de la Regina Maria.

HR 2.0 – Piața muncii, între prudență și încetinire economică este un eveniment realizat de wall-street.ro, sponsorizat de Lugera-The People Republic, Enayati Medical City, Regina Maria, Colorful.hr și Creasoft, alături de partenerii media: eJobs România, Global HR Manager, EventsMax, IQads, Smark, Radio ZU, supported by iMod Flowers și Wine Deals.



Citeste si