Anglia, SUA si Germania sunt primele trei tari in care romanii si-ar dori sa lucreze, potrivit unui poll derulat de eJobs in perioada 12-17 noiembrie 2008.
Aproximativ 26% din respondenti cred ca Anglia este tara tuturor posibilitatilor cand vine vorba de gasirea unui job, peste 21% ar opta pentru SUA, iar 13% mizeaza pe Germania. Cele trei tari au fost alese dintr-un top de sapte posibile destinatii pentru forta de munca, care a mai inclus, in afara celor mentionate mai sus: Australia, Franta, Italia si Spania.

"In ultima perioada auzim tot mai des ca locurile de munca in strainatate nu mai au cautare in randul romanilor. Preocupati de situatia reala pe piata, ni s-a parut util sa realizam o ancheta pentru a afla care este interesul pentru aceste joburi si care sunt cele mai atractive tari in opinia celor care doresc sa se angajeze", a declarat Laura Chilom, HR Consultant eJobs.

Statele in care romanii si-ar dori cel mai mult sa lucreze sunt si cele pentru care exista o oferta mai mare de locuri de munca. Potrivit datelor detinute de eJobs, Anglia si Germania se numara printre tarile pentru care sunt publicate cele mai multe joburi, acestea fiind urmate de Cehia, Spania, Grecia, Ungaria, Polonia, Canada si Belgia.

"Locurile de munca in strainatate prezinta interes in randul romanilor, bucurandu-se de un numar de aplicatii ce depaseste oferta angajatorilor. Spre exemplu, pentru o singura pozitie numarul de aplicatii inregistrate poate varia chiar intre 70 si 300-400", a adaugat Laura Chilom, HR Consultant eJobs.

Atractivitatea joburilor in strainatate este mentinuta si de pachetele salariale, care pot atinge in medie intre 600 si 1.000 de euro. In plus, angajatii se bucura si de o serie de beneficii suplimentare care le asigura adaptarea la noua tara, precum cazare si masa gratuita pe toata durata contractului, cursuri gratuite pentru invatarea limbii, instruire profesionala si transport asigurat.

Rezultatele anchetei au aratat ca tinerii sub 25 de ani sunt cei mai interesati de munca in strainatate.

Aproape 40% dintre respondentii la poll fac parte din aceasta grupa de varsta. Persoanele intre 30 si 40 de ani se afla pe locul doi in topul celor care ar alege sa lucreze in afara tarii (aproximativ 22%), in timp ce locul al treilea este ocupat de respondentii cu varste de peste 40 de ani (aproape 20%). Fata de acestia, doar 19% dintre tinerii intre 25 si 30 de ani s-au aratat dornici sa lucreze intr-o tara straina.

Potrivit datelor eJobs, locurile de munca cele mai cautate in strainatate sunt in domeniul turismului, al serviciilor (hoteluri, restaurante), domeniul transporturilor si cel al distributiei.

Poll-ul s-a derulat online pe www.ejobs.ro. La intrebarea „In ce tara ti-ar placea sa lucrezi?" adresata de eJobs au raspuns, in mod voluntar, aproape 3.900 de romani, reprezentanti ai populatiei active. eJobs.ro este site-ul numarul 1 in recrutarea online din Romania, cu o medie de 500.000 de vizitatori pe saptamana si cu o baza de date de 1.500.000 de CV-uri. eJobs ocupa locul intai in topul site-urilor de profil din Europa de Est, este al patrulea site „non-English" din intreaga Europa si numarul 7 in lume.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri