Misterul care planeaza asupra starii de sanatate a lui Steve Jobs, CEO-ul Apple, a starnit o disputa privind necesitatea ca membrii Consiliilor de Administratie din zona corporate sa fie nevoiti sa le ofere investitorilor informatii despre planurile de succesiune ale organizatiilor, precum si despre eventualele imbolnaviri ale sefilor, scrie The Wall Street Journal.
In cadrul unei intalniri anuale pe care Apple o va organiza in ultima parte a lunii februarie, investitorii companiei ar putea vota adoptarea unei rezolutii in ceea ce priveste transparentizarea programului de succesiune.

Steve Jobs a intrat recent in concediu medical, la doi ani distanta dupa ce a suferit un transplant de ficat. Anuntul retragerii sale pentru o perioada de la conducerea Apple nu a fost insotit de precizari privind starea sa de sanatate sau despre momentul in care va reveni la coducerea companiei. De asemenea, directorii Apple nu au explicat pana in prezent nici absenta anterioara a lui Jobs din companie, care a durat aproape sase luni.

Conducerile multor companii au dificultati in a le comunica actionarilor imbolnavirile subite ale directorilor executivi, pentru ca foarte multi lideri sunt adeptii discretiei.

Companiile listate sunt obligate sa publice orice informatie care ar putea influenta deciziile investitorilor
de a cumpara sau de a vinde actiuni. Cu toate acestea, directorii organizatiilor in cauza decid ceea ce publica.

Adesea, firmele nu aleg sa dezvaluie problemele de sanatate ale directorilor executiv, pana in momentul in care conditia celui bolnav nu atinge un punct critic, arata un studiu realizat de Alexa Perryman, profesor asistent de management la scoala de business Texas Christian University.
In timpul absentei lui Jobs, activitatea companiei va fi condusa de Tim Cook, directorul de operatiuni al Apple.

Insa seful producatorului IT va ramane CEO si va fi implicat in toate deciziile majore privind viitorul companiei.


Situatia medicala a managerului celei mai valoroase companii din IT-ul mondial a intrat in atentia publicului in 2003 cand acesta a fost diagnosticat cu cancer pancreatic.

Ulterior acesta a fost operat si a incercat medicina alternativa, iar in scurt timp s-a reintors la munca. Steve Jobs a fondat Apple in 1976 alaturi de Steve Wozniak.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri