Isi programeaza cu atata precizie o zi normala de munca, incat gaseste intotdeauna timp pentru exercitiile fizice, pentru o cina alaturi de familie sau pentru lectura cartii preferate. Sotirios Marinidis, seful Procter&Gamble Romania, a acceptat sa descrie pentru wall-street.ro cum arata o zi obisnuita din viata sa de CEO al operatiunilor locale ale gigantului american.
Chiar daca agenda sa cuprinde intalniri, sedinte, uneori pana la 150 de e-mail-uri, calatorii in strainatate, Sotirios Marinidis isi face timp si pentru a citi cartea preferata, pentru a cina cu prietenii sau familia, dar mai ales pentru a practica sport.

In general managerul se trezeste la ora 6.45 si isi incepe ziua cu o jumatate de ora de exercitii fizice alaturi de un antrenor. Acesta vine de patru ori pe saptamana la locuinta sefului P&G. “Asa este mai eficient din punct de vedere al timpului, in al doilea rand sunt obligat sa ma trezesc si sa fiu pregatit atunci cand antrenorul vine si ma ajuta sa fiu pregatit pentru ziua de munca”, spune Sotirios Marinidis.

Sesiunea de exercitii fizice este completata ulterior de un mic dejun care contine de regula omleta, crenvursti si cafea.

La birou ajunge in jur de ora 8.30-9.00 si petrece in jur de 9 ore. Pentru a se deplasa foloseste masina proprie, sediul P&G fiind situat la maxim 15 minute de locuinta sa. “Locuiesc foarte aproape de Pipera. Am ales casa in functie de distanta pana la scoala si pana la birou. Traficul este inca rezonabil in comparatie cu alte orase”, crede Marinidis.

Un lucru important pe agenda managerului este si revista presei. Marinidis opteaza pentru Financial Times, publicatie pe care o lectureaza pe iPad, si uneori The Economist. Nu rateaza niciodata stirile internationale difuzate seara, pe care le urmareste fie la ora 20.00, fie la 21.30. Prefera presa online, intrucat “este mai usor de manevrat si poti aprofunda informatiile”, in timp ce pentru reviste opteaza pentru formatul print.

In ceea ce priveste retelele sociale, Sotirios Marindis afirma ca nu este membru Twitter sau Facebook. Motivul este unul simplu: dupa o zi intreaga petrecuta online, printre computere si alte aparate electronice, in timpul sau liber prefera sa stea departe de laptop. “Incerc insa sa le explic copiilor mei cum sa foloseasca aceste retele sociale intr-o maniera responsabila”, adauga CEO-ul P&G.

In fiecare zi primeste intre 70 si 150 de e-mail-uri, insa nu raspunde personal la toate, ci doar o treime din timpul sau zilnic este alocat acestei activitati.

Pentru pranz opteaza intotdeauna pentru cantina companiei, unde serveste masa alaturi de ceilalti angajati P&G. In plus, pentru intalnirile de afaceri alege tot sediul companiei pentru eficienta.

“I-am cerut asistentei mele sa nu programeze mai mult de patru intalniri pe zi, sa nu imi programeze intalniri dupa ora 17.00 pentru a avea timp pentru pranz si pentru a avea timp sa imi rezolv activitatile din agenda”, explica Sotirios Marinidis.

Tototdata, o parte din calatoriile de business in afara tarii au fost inlocuite de un sistem modern de videoconferinte. Acesta este si unul din elementele definitorii ale sediului P&G Romania. Compania detine un Studiou de Colaborare Video, unde este implementata tehnologia de teleprezenta, care asigura si faciliteaza colaborarea, in acelasi timp cu reducerea costurilor deplasarilor, astfel incat cineva poate sa “Fie departe, fara ca de fapt sa paraseasca biroul”. Tehnologia este pusa la dipsozitie de compania Cisco, iar conceptul este dezvoltat intern de P&G.

Dupa terminarea programului de lucru, in jur de ora 19.00 Sotirios Marinidis serveste intotdeauna cina alaturi de familie, exceptie facand perioadele in care calatoreste in interes de serviciu. Ulterior, aloca aproximativ o ora pentru vizionarea stirilor si pentru a raspunde e-mail-urilor care sosesc mai tarziu din cauza diferentei de fus orar.

De asemenea, managerul citeste aproape zilnic, in jur de jumatate de ora inainte de a merge la culcare si prefera nuvelele.

In privinta timpului liber, Sotirios Marinidis spune ca destinatia preferata pentru calatorii este o casa de vacanta din Muntii Pirinei. “In weekend, in special primavara si vara, petrecem foarte mult timp in gradina, la un gratar cu prietenii”, afirma Marinidis.

De asemenea, CEO-ul P&G serveste masa la restaurant, nu mai mult de doua ori pe saptamana, printre bucatariile preferate fiind cea italiana si libaneze.

Pe de alta parte, Sotirios Marinidis declara ca mersul la cumparaturi nu se situeaza pe lista sa de activitati apreciate. “Imi cumpar hainele o data pe an, in mod normal merg intr-un outlet in afara Barcelonei, de unde imi achizitionez toate tricourile, toate camasile, toate costumele”, explica Marinidis.

Cine este Sotirios Marinidis

Sotirios Marinidis s-a alaturat echipei Procter&Gamble in urma cu 18 ani. In perioada 2000-2005, acesta a condus departamentul de marketing al P&G Romania. El a preluat conducerea companiei in luna iulie 2009, in locul lui Jose Antonio Medran, numit vice presedinte - Oral Care&Personal Health Care, Europa Centrala si de Est, Orientul Mijlociu si Africa.

Printre functiile ocupate in cadrul P&G se numara customer business development din Schwalbach (Germania)-iunie 1990, asistent brand manager (1991-1993), brand manager in cadrul birourilor din Jeddah, Arabia Saudita, in perioada 1993-1995 si din Atena, Grecia, in intervalul 1996-1997, marketing manager in cadrul birourilor din Grecia (1997-1998) si Belgia (1998-2000).

Anterior perioadei in care a condus biroul din Ucraina, Sotirios Marinidis a ocupat diferite pozitii de conducere in calitate de Marketing Director in cadrul biroului din Moscova.

Citeste si O zi din viata unui manager. Seful La Fantana, O zi din viata unui CEO de multinationala: Sefa Oriflame, Cum arata o zi din viata lui Yorgos Ioannidis, seful Romtelecom, Cum arata o zi din viata unui dezvoltator imobiliar. Dan Ioan Popp, Impact si Cum arata o zi din viata unui sef de multinationala. Markus Wirth, CEO Holcim Romania
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri