Grupul Rompetrol, actionarul majoritar al Rompetrol Rafinare (RRC), a respins propunerea privind cresterea numarului de administratori ai companiei, de la 3 la 5, intrucat nu a fost depusa o candidatura din partea Ministerului Finantelor Publice (MFP).
Decizia a fost luata intr-o adunare generala extraordinara a actionarilor Rompetrol Rafinare, arata Mediafax.

Ulterior in cursul zilei de vineri a avut loc si o adunare generala ordinara, care, tinand cont ca nu a fost aprobata majorarea numarului de administratori de la 3 la 5 a respins singura candidatura depusa, venita din partea directorului de investitii din grupul Rompetrol, Silvian Potlogea.

Anul trecut a avut loc conversia in actiuni a unor obligatiuni nerascumparate de companie pana la termenul limita, septembrie 2010, in urma careia statul ar urma sa reintre in actionariatul Rompetrol Rafinare, prin MFP, cu 44,69% din capital. Finantele au contestat insa conversia in instanta, astfel incat modificarea actionariatului nu a fost operata la Registrul Comertului.

Datele Registrului arata ca The Rompetrol Group, inregistrat in Olanda, are 76,83% din capitalul companiei, Rompetrol Financial Group 11,69%, iar alti actionari 11,46%.

Grupul Rompetrol este controlat de compania petroliera kazaha KazMunaiGaz.

Cele mai recente tranzactii cu actiunile Rompetrol Rafinare au avut loc joi la Bursa de Valori Bucuresti, la pretul de 0,0539 lei pe unitate, in crestere cu 0,75%, cotatie la care compania are o capitalizare de 1,31 miliarde de lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri