CFR Marfa informeaza ca din 23 mai se reduce programul de lucru cu doua zile, iar din iulie vor fi reduse 3.000 de posturi prin concedieri colective, pentru diminuarea pierderilor, a arieratelor si incadrarea in fondul de salarizare aprobat.
Avand in vedere situatia financiara a SNTFM CFR Marfa SA, din cauza careia societatea se afla pe lista companiilor de stat monitorizate de Fondul Monetar International, conducerea societatii a initiat un amplu program de restructurare si reorganizare, care are scopul de a diminua pierderile, arieratele si de a se incadra in fondul de salarizare aprobat prin bugetul de venituri si cheltuieli, scrie Mediafax.

"In acest sens, in conformitate cu prevederile legale in vigoare si Contractul Colectiv de Munca (CCM) pe anul in curs, incepand cu prima decada a lunii iulie 2011 se va pune in practica un program de concediere colectiva prin reducerea a 3.000 de posturi, de asemenea, in urmatoarele sase saptamani, tot din considerentele precizate anterior, se va reduce programul de lucru cu doua zile, incepand cu 23 mai 2011 pentru perioada mentionata mai sus (respectiv din 30 de zile lucratoare se vor lucra 28)", potrivit sursei citate.

Administratia precizeaza ca sindicatele semnatare ale CCM au fost consultate in privinta acestei decizii in data de 18 mai 2011, in conformitate cu art.52 alin.(3) din Legea 53/2003, modificata prin Legea 40/2011. Consultarea s-a desfasurat conform prevederilor art.1, lit.b din Legea 62/2011.

La randul lor, reprezentantii salariatilor se opun acestor masuri si considera ca aceasta masura incalca contractul de munca valabil in cadrul Companiei CFR Marfa, hotararea fiind luata fara acordul Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, sindicat reprezentativ, si fara respectarea prevederilor legale in vigoare. Sindicalistii spun ca potrivit unor documente semnate de administratie este vorba de o reducere a saptamanii de lucru de la 5 la patru zile, astfel fiind vorba de o reducere cu patru zile pe luna, nu cu doua cum sustin reprezentantii CFR Marfa.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri