Primele companii in care se va incerca noul concept de management privat "e posibil" sa fie Hidroelectrica si Compania Nationala a Huilei (CNH), noua forma de conducere urmand sa fie implementata din toamna, a declarat ministrul Economiei, Ion Ariton.
"In perioada imediat urmatoare, vom aplica o noua forma de conducere in unele companii ale ministerului. Am lansat aceasta idee de management privat si cred ca va fi o solutie buna in perioada urmatoare. Ne dorim sa incepem cu companii care au avut rezultate nesatisfacatoare, dar in acelasi timp dorim si cu companii cu rezultate foarte bune, pentru a putea vedea efectele imediate ale acestei noi metode pe care o gandim de management. E posibil sa fie Hidroelectrica si CNH, care ne creeaza probleme", a declarat, intr-o conferinta de presa la Sibiu, ministrul Economiei, Ion Ariton, citat de Mediafax.

El a precizat ca detaliile exacte ale proiectului nu sunt stabilite, putand fi vorba chiar de trei companii pilot pentru implementarea unui management privat.

Potrivit ministrului Economiei, pana la sfarsitul lunii iulie, trebuie sa fie gata evaluarea companiilor din subordinea ministerului, iar din lunile septembrie - octombrie sa se inceapa cu managementul privat.

Ariton a precizat ca forma de management - persoana fizica, firma sau o combinatie intre cele doua - nu a fost inca stabilita, dar se vor incerca cele mai bune variante pentru a spori profitul companiilor de stat.

Cele mai mari 30-40 de companii cu capital de stat vor avea management privat, iar Guvernul va angaja o firma independenta de resurse umane, cunoscuta pe plan international, care sa asigure o selectie cat mai buna a personalului, a declarat seful misiunii FMI, Jeffrey Franks.

In 20 mai, ministrul Economiei, Ion Ariton, afirma ca, pana in luna iulie, doua companii din portofoliul ministerului pe care il conduce vor avea management privat, fiind vorba despre "o companie care merge foarte bine si una care merge foarte rau".


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri