Grupul Ambient Sibiu, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata de distributie si retail de materiale de constructii din mediul de afaceri autohton, a vandut in primele trei luni din 2011 cu circa 15% mai mult decat in perioada similara a anului trecut.
“In primul trimestru am transpirat mai mult decat ne-am fi asteptat pentru a putea obtine o crestere de circa 15%, asa cum ne-am bugetat si pentru intreg anul. Piata nu ne-a ajutat deloc, ba chiar a scazut la inceputul anului”, afirma Liviu Voicu, directorul financiar al Ambient Sibiu.

La inceputul anului, grupul estima ca afacerile nu vor creste in 2011, daca piata va scadea. Acum insa, dupa evolutia primelor cinci luni, Voicu este optimist, in ciuda conditiilor vitrege ale pietei, si crede ca obiectivul este unul realizabil.

“Am transpirat pentru ca am <<alergat>> dupa fidelizarea clientilor, in special pe zona de retail, pentru a contracara ritmul de expansiune al unora dintre competitorii nostri”, spune Voicu.

Reteaua realizeaza 45% din vanzarile anuale prin intermediului retailului (bricolaj), iar restul din distributia de materiale de constructii. In conditiile in care grupul nu a mai deschis niciun magazin nou incepand cu 2009, sub povara unor datorii cumulate de circa 70 de milioane de euro, la diverse banci sau institutii financiare, sansa Ambient este de a vinde mai mult pe zona de retail prin oferirea de diverse discounturi, solutii si servicii diferite de ale unora dintre cei mai agresivi competitori, retelele de bricolaj.

De la inceputul anului, grupul a recrutat peste 80 de oameni pentru departamentul tehnic, pentru acoperirea serviciilor de consiliere ale clientilor. In prezent, businessul fondat in 1993 de antreprenorul roman Ioan Ciolan, are 1.300 de salaratii.

Grupul a trecut in 2009 si 2010 printr-un proces de reorganizare, care a determinat diminuarea personalui cu 1.000 - 1.500 de oameni, precum si reducerea cifrei de afaceri cu mai mult de jumatate, de la 231,5 milioane de euro in 2008, la 103 milioane de euro in 2009, pentru ca in 2010 sa se inregistreze o usoara crestere, pana la 105 milioane de euro.

O majorare a cifrei de afaceri cu 15% a businessului in 2011, ar insemna ca businessul ar avansa pana la aproape 121 de milioane de euro.

“Ambient va inregistra un profit operational si in acest an, iar convingerea mea este ca vom fi mai profitabili decat in 2010”, precizeaza Voicu. Anul trecut, rata profitului operational inregistrat de Ambient a fost de 5% raportat la cifra de afaceri.

Grupul si-a bugetat 2% din cifra de afaceri estimata in acest an pentru activitati de marketing si promovare. O parte din buget a fost alocata si pentru sustinerea Festivalul International de Teatru din Sibiu, care s-a incheiat duminica.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri