29 Iulie 2011

O zi din viata unui consultant imobiliar: Teleconferintele nu lipsesc niciodata



Catalina Jigman, sefa departamentului de birouri al companiei de consultanta imobiliara CBRE Romania, face de peste zece ani brokeraj pe piata spatiilor de birouri. Din ziua sa de lucru nu lipsesc niciodata teleconferintele.

In cursul saptamanii, Catalina Jigman (foto) se trezeste la ora 7 si isi incepe ziua cu emisiunile de stiri, cu micul dejun luat in familie si cu pregatirea celor doi copii pentru gradinita. In weekend insa, diminetile incep odata cu trezirea celor mici si, de cele mai multe ori, ea pleaca la munte impreuna cu familia.

Primele ore ale diminetii si le petrece intocmind agenda de business a zilei, raspunzand la e-mail-urile primite in ultimele 24 de ore si „savurand o cafea buna la o vorba cu colegii de birou”. Tot in primele ore, citeste revista presei imobiliare, pentru a fi la curent cu cele mai recente stiri din domeniu si, mai ales, din segmentul de birouri.

„Articolele de presa legate de domeniul meu de activitate au intotdeauna prioritate in lecturile mele, in special cele care apar in cotidianele de business, dar si cele cu aparitie saptamanala. Dintre titluri fac intotdeauna parte: Wall-Street.ro, Ziarul Financiar, Business Review sau Daily Business”, spune Catalina Jigman.

Pregatirea micului dejun ramane de cele mai multe ori in sarcina sotului, in timp ce ea se ocupa de pregatirea copiilor. De obicei, micul dejun contine fructe de sezon sau fresh-uri de citrice, cafea cu lapte.

Durata drumului pana la birou variaza in functie de trafic, desi Catalina Jigman locuieste aproape de sediul CBRE, aflat in Piata Victoriei, insa spune ca acest timp ii permite „sa traga cu ochiul la e-mail-urile care nu contenesc sa se adune”, sa vorbeasca la telefon cu restul familiei sau sa programeze intalniri.

Pranzul este de cele mai multe ori servit impreuna cu clientii, cu partenerii de afaceri sau cu colegii de birou, in restaurante apropiate de sediul companiei, pentru a nu pierde prea mult timp in trafic. „Nu sunt adepta pranzurilor prelungite si imediat ce se sfarsesc, ma grabesc spre birou pentru intalniri, sedinte ori conferinte telefonice”, precizeaza Jigman.

Pe parcursul zilei, ea are doua-trei intalniri in afara biroului, iar restul timpului il dedica intalnirilor interne si strategiilor de business. "Teleconferintele sunt parte din programul zilnic, avand in vedere ca am 31.000 colegi in toate colturile lumii si ca reprezentam clienti cu expunere globala”, subliniaza consultantul.

Pentru corespondenta electronica, sefa departamentului de birouri al CBRE aloca doua-trei ore zilnic, iar pentru retelele de socializare precum LinkedIn si Facebook nu ramane timp. Isi acceseaza conturile o data sau de doua ori pe luna, pentru a-si regasi prieteni vechi sau parteneri cu care nu a reusit sa pastreze legatura in ultima vreme.

„Piata in care activez are un anumit specific si de aceea aloc foarte mult timp intalnirilor sau pranzurilor de afaceri, precum si evenimentelor de networking. Retele sociale au o importanta redusa in domeniul nostru, mult mai elecvente fiind relatiile directe pe care le ai cu proprietarii de cladiri si persoanele de decizie din marile companii multinationale”, arata Jigman.

Programul de la birou nu este niciodata fix: incepe la ora noua si se termina odata cu ultima sedinta sau intalnire de afaceri. Inchirierea de birouri este un domeniu foarte dinamic, afirma consultantul, poti semna un contract dimineata la prima ora, sau chiar tarziu in noapte, dupa ore de negocieri.

Seara insa, isi reia rolul de mama si sotie, acest timp fiind dedicat familiei si prietenilor. O data sau de doua ori pe saptamana merge sa joace tenis, o activitate "pentru care timpul alocat nu e niciodata destul”. Cand timpul ii permite, Catalinei Jigman ii place sa mearga la concerte si la diverse spectacole.

„O mare parte din timpul liber, atat din cursul saptamanii, cat si din weekend, este dedicata familiei: construim figurine din lego, ne plimbam cu bicicletele, cu rolele, desenam, coloram si gatim impreuna”, declara Catalina Jigman.

Inainte sa adoarma, ii place sa zabovesc asupra lecturilor de specialitate care privesc segmentul sau de activitate. Pentru beletristica nu gaseste timp decat in concedii sau in weekend, cand citeste cartile recomandate de prieteni.

O ZI DIN VIATA UNUI MANAGER
este un produs editorial exclusiv care prezinta saptamanal viata de business a celor mai puternici manageri din Romania.



Citeste si