Revenirea pietei romanesti de fuziuni si achizitii (M&A) se lasa asteptata, iar estimarile usor optimiste de la inceputul anului nu sunt confirmate de cifrele semestriale publicate de Ernst&Young. Numarul tranzactiilor de M&A a scazut cu 38% in primele sase luni, investitorii si firmele romanesti fiind singurii din regiune care nu au realizat niciun deal peste hotare.
Si din punctul de vedere al valorii tranzactiilor realizate, piata romaneasca de M&A a terminat primul semestru in scadere, pierderea fiind de 57%, de la 732 milioane de dolari in primele sase luni din 2010, la 318 milioane dolari in S1, 2011.

Cele mai multe deal-uri s-au facut in sectorul imobiliar, acolo unde fondul de investitii Bluehouse Capital a realizat principalele tranzactii. Bluehouse Capital a cumparat magazinul Praktiker din Craiova si cladirea de birouri Astoria din Bucuresti pentru aproximativ 20 milioane de euro, la inceputul anului.

Achizitionarea Auto Italia de catre Mediterranean Car Agency a reprezentat insa cea mai mare tranzactie de M&A realizata anul acesta in Romania, schimbul fiind evaluat la 29 milioane de dolari.

„Principalele sectoare vizate au fost cele de real estate (10 tranzactii), industria de prelucrare, energie si minerit (8 tranzactii fiecare) , precum si sectorul de media si telecomunicatii (7 tranzactii). Din perspectiva valorii deal-urilor, sectorul de retail s-a aflat pe prima pozitie, urmat de energie si minerit”, se mentioneaza in raportul Ernst&Young.

In cadrul analizei realizata de compania de consultanta financiara nu au fost incluse IPO-urile facute pe Bursa si nici achizitiile de pachete minoritare mai mici de 15% din capitalul companiilor vizate.

Piata romaneasca de M&A a fost dominata in prima jumatate a anului de catre investitorii locali (62%), fata de anul trecut cand strainii au fost majoritari cu un procent de 59%.

Firmele si investitorii germani au fost cei mai activi in 2011, cu patru tranzactii realizate in Romania, urmati de cei din Luxemburg (3), Austria, Polonia si Israel (2 tranzactii fiecare).

Piata de M&A in Europa Centrala si de Sud-Est

Polonia si Turcia sunt lideri detasati ca numar, dar mai ales ca valoare a tranzactiilor de M&A realizate in Europa Centrala si de Sud-Est.
Romania se afla pe locul opt din zece daca judecam dupa valoarea schimburilor si pe locul patru avand in vedere numarul acestora.

De remarcat ca tara noastra este singura din regiune care nu figureaza cu deal-uri outbound (achizitii ale unor firme straine realizate de investitorii sau firmele romanesti). Pe primul loc la acest capitol se afla Grecia, unde 14% din totalul tranzactiilor sunt de acest tip, urmata de Cehia, cu 13%.

Majoritatea tranzactiilor au fost realizate de investitori strategici (76%). Investitorii financiari au realizat cele mai multe deal-uri in Ungaria, Romania si Slovenia.

Per total, piata de M&A din Europa Centrala si de Sud-Est este evaluata la 28,6 miliarde dolari in primul semestru, reprezentand o crestere spectaculoasa, de 117%, comparativ cu perioada similara de anul trecut.

Cea mai mare parte a capitalului strain a venit din SUA, Germania si Marea Britanie.

Afla
Cum va fi afectat M&A-ul de noul val al crizei?

Sursa grafice: Ernst&Young
Sursa imagine: Freedigitalphotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri