Casa de Insolventa Transilvania estimeaza ca anul 2011 nu va fi cu mult sub nivelul anului 2010 in privinta numarului de dosare noi de insolventa, pe fondul unei tendinte de crestere in cel de-al doilea semestru.


"Cauzele acestei evolutii sunt termenele acordate in a doua parte a anului, precum si evolutia mediului economic caracterizat prin mentinerea efectelor crizei financiare si dificultatea accesarii finantarilor bancare", se precizeaza intr-un comunicat de presa emis de CITR.

Desi in mod traditional principalii initiatori ai procedurilor de insolventa sunt creditorii, in ultima perioada numarul dosarelor deschise la cererea debitorului este in crestere, explica oficialii casei de insolventa.

Ca urmare, in prezent, circa 40% din proceduri sunt initiate de debitoare, restul de 60% fiind deschise la cererea creditorilor. Si in 2010 s-a inregistrat un procent similar, cresterea fata de 2009 fiind una semnificativa. La momentul respectiv, procentul procedurilor de insolventa deschise la cererea debitorului era de aproximativ 15%.

Numarul companiilor care apeleaza la proceduri de reorganizare se mentine redus fata de numarul companiilor aflate in procedura de faliment si datorita faptului ca se apeleaza la procedura insolventei foarte tarziu, cand reorganizarea nu mai este posibila sau este extrem de dificila. Succesul unei proceduri de reorganizare depinde de momentul declansarii ei, respectiv de situatia financiara a societatii fata de care se formuleaza aceasta cerere", a declarat Oana Luca, managing partner la Casa de Insolventa Transilvania.

Ea a mai explicat ca legea privind procedura insolventei cuprinde anumite prevederi menite sa favorizeze reorganizarea societatilor aflate in procedura de insolventa si sa permita recuperea intr-o masura cat mai mare a creantelor creditorilor.

Cele mai importante prevederi sunt, potrivit CITR, stoparea curgerii dobanzilor si penalitatilor de la data deschiderii procedurii de insolventa, scutirea de taxe de timbru si timbru judiciar a actiunilor formulate de catre administratorul judiciar in vederea recuperarii creantelor, suspendarea de drept a oricaror actiuni judiciare sau extrajudiciare si masuri de executare silita impotriva societatii debitoare sau a bunurilor sale, posibilitatea de esalonare a datoriilor societatii pe durata de implementare a unui plan de reorganizare etc.

CITR are birouri in Bucuresti, Cluj, Alba Iulia, Arad, Brasov, Iasi, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Timisoara din portofoliul companiei facand parte nume precum Leonardo, Flanco, Diverta, Tiago Malls, Boom, Fortus Iasi. CITR a gestionat pana in prezent un numar aproximativ de 500 de dosare de insolventa sau lichidare voluntara, la nivelul intregii tari.

Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri