Consiliul Concurentei investigheaza producatorul de petrol, gaze si electricitate OMV Petrom (OMV) cu privire la o incalcare a reglementarilor privind concurenta, ca urmare a retragerii de pe piata a sortimentului de benzina Eco Premium, masura pe care compania o considera neintemeiata.
"OMV Petrom a primit un raport de investigatie de la Consiliul Concurentei cu privire la pretinsa incalcare a reglementarilor privind concurenta, ca urmare a retragerii de pe piatta a Eco Premium, benzina fara plumb aditivata cu substitut de plumb. Pretinsa incalcare priveste o serie de actori importanti ai pietei de carburanti", a anuntat miercuri compania intr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti, potrivit Mediafax.

Benzina Eco Premium reprezenta aproximativ 2% din piata romaneasca de carburanti, iar decizia de retragere de la comercializare a fost bazata pe considerente economice si de mediu, "tinand cont in mod adecvat de interesele consumatorilor". Acest sortiment de carburant a fost retras de pe piata la sfarsitul anului 2008.

"OMV Petrom este de parere ca aceasta pretinsa incalcare este lipsita de temei si va lua toate masurile necesare pentru a asigura o reprezentare corecta a faptelor relevante care sa fie reflectate in decizia finala a Consiliului Concurentei", se arata in comunicat.

Autoritatea pentru Concurenta va prezenta concluziile investigatiei, inclusiv posibilele sanctiuni, dupa ce reprezentanti OMV Petrom vor fi audiatie de inspectorii Consiliului Concurentei.

Cea mai mare sanctiune pe care o poate aplica Consiliul Concurentei este amendarea cu 10% din cifra de afaceri a companiei.

OMV Petrom a inregistrat in primele noua luni un profit net de 2,921 miliarde lei (694,5 milioane euro), dublu fata de perioada similara a anului trecut si mai mare comparatic cu castigul din 2010, si a avut vanzari in crestere cu 23%, la 16,224 miliarde lei (3,857 miliarde euro).

Compania este controlata de grupul austriac de petrol si gaze OMV si este cel mai mare distribuitor de carburanti din Romania.

Statul roman are, prin Ministerul Economiei, 20,64% din titlurile companiei. In actionariat se mai regaseste Fondul Proprietatea, cu o participatie de 20,11%, BERD cu 2,03%, iar restul titlurilor sunt listate la bursa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri