Majoritatea romanilor (82%) considera ca statul ar trebui sa asigure finantarea sistemului sanitar, insa doar 6% sunt multumiti de serviciile furnizate de acesta, potrivit unui studiu realizat de Iris Network, retea globala de companii de cercetare independente.
La nivel mondial, 7 din 10 persoane considera ca au o stare de sanatate buna sau foarte buna. Procentele cele mai ridicate, de peste 80% dintre participanti, s-au inregistrat in SUA, Irlanda, Columbia, Germania, Pakistan si Indonezia, iar cele mai scazute - in Rusia, Ucraina, Turcia, Polonia, Ungaria si Chile.

Romania se incadreaza astfel in medie, cu un procent de 72% din totalul respondentilor la studiu. Procente similare cu cele ale Romaniei au fost inregistrate si in Grecia, Franta, Slovenia si Olanda.

Printre factorii perceputi in intreaga lume ca fiind cei mai importanti influentatori ai starii de sanatate se numara exercitiile fizice, substantele care afecteaza apa si alimentele, calitatea somnului, dieta, dar si mostenirea genetica a familiei.

"In Romania, 76% dintre cei care au raspuns considera ca dieta aleasa de fiecare este principalul factor care are efect asupra starii de sanatate, iar pe locul doi se situeaza nivelul de exercitii fizice (65%)", potrivit unui comunicat de presa transmit de compania de cercetare Iris Center, parte a retelei Iris Network.

Romania - cel mai mic nivel de multumire privind serviciile de sanatate publice

In privinta calitatii serviciilor de sanatate furnizate in sistemul public, perceptia este "destul de slaba" la nivel global, astfel ca din totalul de 28 de state incluse in studiu, in 22 s-a constatat o satisfactie scazuta.

Cei mai multumiti de serviciile de stat de sanatate sunt indonezienii (81% dintre respondenti au apreciat pozitiv sistemul national de sanatate), pe cand la polul opus se afla Romania, cu doar 6 procente.

"In Romania, oamenii au penalizat puternic sistemul public de sanatate. Romania este tara cu cel mai scazut nivel de multumire dintre cele 28 de tari care au participat la studiu", se arata in comunicat.

Din acest punct de vedere, Egiptul (7%), Columbia (8%) si Ucraina (9%) se apropie de Romania. Europenii s-au aratat critici fata serviciile de sanatate publice, insa in Finlanda, Olanda si Marea Britanie, scorurile de satisfactie sunt de peste 40%.

Cine este de vina?

In majoritatea tarilor investigate, managementul ineficient al sistemului este perceput ca fiind sursa problemelor din sistemul de sanatate. Mai mult de jumatate dintre romani (58%) au indicat drept cauza pentru problemele din sistemul medical managementul ineficient, pe cand 42% considera ca fondurile ineficiente reprezinta principalul aspect de blamat.

Ungaria s-a remarcat in cadrul studiului realizat la nivel global ca fiind singura tara in care cetatenii considera ca fondurile insuficiente sunt o problema mai acuta decat managementul sistemului.

Pe de alta parte, in Columbia, Slovenia, Germania, Grecia si China principalul "vinovat" indicat a fost managementul serviciilor de sanatate.

Romanii vor sanatate "de la stat"

"In cele mai multe dintre tarile participante la studiu (21 din cele 28) exista un acord asupra faptului ca guvernele, prin intermediul taxelor, sunt cele care trebuie sa asigure finantarea sistemului de sanatate", se arata in comunicat.

Astfel, in SUA si China, preferintele sunt mai ridicate pentru finantarea cheltuielilor cu sanatatea la nivel indifividual (asigurari de sanatate private, plata per serviciu), pe cand in Germania sau Thailanda, preferintele care merg spre ambele tipuri de finantare sunt aproximativ egale.

In Romania insa, majoritatea respondentilor inclina spre ideea ca sistemul de sanatate trebuie sa fie sustinut din fonduri publice.

Incredere scazuta in sistemul de sanatate

Daca olandezii si francezii (80%) considera ca serviciile de sanatate din tara lor sunt printre cele mai bune, grecii, romanii si polonezi au o incredere scazuta in sistemul de sanatate, atat ca nivel de calitate, cat si ca abilitate a acestuia de a avea grija de persoanele defavorizate.

Studiul a fost realizat de Iris Network in perioada august - octombrie 2011 si cuprinde 28 de tari in care reteaua este prezenta. In total, au fost facute 22.500 de interviuri (online, fata in fata sau prin telefon). In Romania, 1.100 de persoane au fost intervievate, esantionul fiind reprezentativ pentru populatia cu varste cuprinse intre 20 si 60 de ani, din localitatile urbane cu peste 50.000 de locuitori. Eroarea maxima de esantionare este de +/-2,9%.

Tarile participante la studiu sunt Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, Romania, Rusia, Slovenia, Turcia, Marea Britanie, Ucraina, SUA, Canada, Chile, Columbia, China, India, Indonezia, Malaezia, Thailanda, Pakistan, Egipt si Australia.

Grupul Rompetrol opereaza in prezent peste 1.000 de puncte de alimentare in Romania, Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Franta Spania si Ucraina, urmand sa dezvolte operatiuni retail si in Turcia, in 2012.






Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri