Dupa un an efervescent in inaugurari, 2012 va fi unul mai „relaxat” pentru MedLife, furnizorul de servicii medicale care a ajuns sa detina, in prezent, cele mai multe paturi de spital din sistemul privat de sanatate.
Pornita in urma cu 15 ani, de la un simplu cabinet de apartament, afacerea MedLife inseamna acum o retea cu 9 hiperclinici, 8 laboratoare, 6 spitale (inclusiv 3 maternitati), 28 de centre medicale generaliste, 8 centre cu specializare unica si 6 farmacii. Dintre acestea, 3 spitale (doua in Bucuresti si unul la Brasov), 2 hiperclinici, 2 centre cu specializare unica (centre de excelenta), precum si un laborator au fost adaugate lantului anul acesta.

„Sunt priviri aruncate catre oportunitatile din orasele mari. In continuare suntem cu ochii pe piata, dar ne vom uita de doua ori inainte de a face un astfel de pas (o achizitie - n.r.)”, spune Mihail Marcu (foto), presedintele Consiliului de Administratie al MedLife.

Planurile de expansiune ar putea lua avant odata cu noua lege a sanatatii, dar numai daca ea va permite intrarea pe piata a marilor asiguratori, dupa cum precizeaza Marcu, pentru wall-street.ro.

Potrivit unui prim draft privind noua lege a sanatatii, care ar trebui sa aduca schimbari fundamentele sistemului sanitar actual, incepand cu 2013 ar putea intra “in scena” casele private de sanatate ce vor avea fiecare cel putin un milion de asigurati.
„Sunt pesimist privind intrarea legii sanatatii. (…) Sustinem ideea infiintarii de case private de sanatate”, a mai spus presedintele CA al MedLife.
In privinta expansiunii in 2012, Marcu spune ca planurile de concentreaza in jurul demararii proiectului de spital din apropiere de Spitalul de Urgenta Floreasca (Bucuresti), dar si “pe alte dezvoltari din tara”.
„Proiectul este gata, in conformitate cu toata legislatia. Avem cea mai mare parte dintre avize, vom construi o parcare interioara”, a mai spus presedintele CA, precizand ca lucrarile la spitalul din zona Floreasca ar putea incepe anul viitor.

In plus, compania se va rebrandui sub numele de "Sistemul medical MedLife" in 2012.

Afaceri sub estimarile initiale

Pentru in 2011, MedLife preconizeaza o cifra de afaceri de 49 de milioane de euro, cu 10% sub estimarile de la inceputul anului, din cauza „incasarilor de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate", potrivit lui Marcu.

"August-septembrie-octombrie au fost foarte slabe. Numarul de pacienti a crescut, dar consumul pe pacienti a scazut. Au fost poate primele luni istorice cand am avut aplatizare fata de 2010", a explicat presedintele CA al MedLife.

In 2010, cifra de afaceri a companiei a fost de circa 40 de milioane de euro.
Cele mai multe spitale dintre privati
In prezent, cele 6 spitale ale MedLife totalizeaza 540 de paturi, de peste 2 ori mai mult decat principalul concurent, Regina Maria (fosta Centrul Medical Unirea), care detine 239 de paturi in cele 6 spitale ale sale.

• Spitale detinute de MedLife
- Spitalul Life Memorial, Bucuresti - 203 de paturi;
- Spitalul MedLife PDR, Brasov - 60 paturi;
- Spitalul MedLife Genesys, Arad - 75 de paturi;
- Spitalul de Pediatrie MedLife, Bucuresti - 132 de paturi;
- Spitalul de Obstetrica si Ginecologie MedLife Eva, Brasov - 25 de paturi;
- Spitalul de Ortopedie si Traumatologie MedLife, Bucuresti - 45 de paturi.

• Spitale detinute de Regina Maria
- Spitalul Arcul de Triumf, Bucuresti - 12 de paturi;
- Maternitatea Regina Maria, Bucuresti - 60 de paturi;
- Spitalul pentru copii Dorobanti, Bucuresti - 12 de paturi;
- Euroclinic, Bucuresti - 75 de paturi;
- Spitalul de Obstetrica-Ginecologie, Brasov - 60 de paturi;
- Campusul Medical Bacau (spitalizare de zi) - 20 de paturi.

In afara de spitale (care au, in total, 239 de paturi), Regina Maria mai detine 19 policlinici, trei campusuri medicale, o divizie de laboratoare medicale, o banca de celule stem, o farmacie, precum si un pachet majoritar in cadrul clinicii de fertilizare in vitro Promed din Bucuresti. Regina Maria este detinut, in proportie de 80%, de fondul american de investitii Advent International, restul titlurilor aflandu-se in mainile fondatorului, medicul cardiolog Wargha Enayati.
MedLife a fost infiintata in 1996 de familia Mihaela Cristescu, mama lui Mihail si Nicolae Marcu, cei care conduc in prezent compania. In 2009, actionarii MedLife, familia Marcu si IFC, au vandut 36,25% din titluri fondului privat SGAM Eastern Europe, detinut de o subsidiara a grupului Societe Generale, tranzactie estimata la peste 20 milioane euro. Familia Marcu detine in continuare pachetul majoritar, respectiv 51%, iar IFC are 12,75%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri