Fostul director general al distribuitorului de gaz petrolier lichifat (GPL) Rompetrol Gas, Toma Veron, a preluat o pozitie de conducere la distribuitorul de gaze naturale Gaz Sud, controlat de fondul de investitii ceh PPF Investments Limited, potrivit Mediafax.
"Am plecat din Rompetrol Gas la 1 decembrie 2011. Acum ocup o pozitie de conducere in Gaz Sud", a declarat Veron.

Veron a ocupat pozitia de sef al Rompetrol Gas de la infiintarea acestei companii, in anul 2006. Rompetrol Gas este divizia de comert cu GPL a grupului Rompetrol, controlat de compania kazaha de stat KazMunaiGaz.

Grupul Rompetrol a comunicat ca in locul lui Veron a fost numit la conducerea Rompetrol Gas Sorin Nichita.

"Noul director general al Rompetrol Gas este, din 12 ianuarie, domnul Sorin Nichita. Acesta s-a alaturat grupului in 2005 ca manager de proiect in Rompetrol Downstream. In 2007 a promovat in functia de director general al Rompetrol Georgia, iar din 2009 pana in prezent a ocupat pozitia de director general al Rompetrol Bulgaria", potrivit datelor Rompetrol.

Anterior angajarii in grupul petrolier, Nichita a fost director de retea in compania nationala Radiocomunicatii SA.

Un alt fost director din grupul Rompetrol, Alexandru Bucsa, a fost cooptat anul trecut de Gaz Sud, in functia de director general. La plecarea din Rompetrol, Bucsa detinea functia de consilier financiar al Rompetrol SA, companie membra a grupului petrolier.

Dupa ce a plecat din grupul Rompetrol, Bucsa a fost director financiar al combinatului chimic Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT).

Potrivit datelor Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, Gaz Sud avea in 2010 o cota de 0,42% pe piata distributiei de gaze. Cele mai mari companii care activeaza pe acest segment de piata sunt GDF SUEZ Energy Romania (din grupul franco-belgian GDF SUEZ) si E.ON Gaz Distributie (din grupul german E.ON).

Gaz Sud este inregistrata in comuna Snagov, Judetul Ilfov, si are un capital social de 26,49 milioane de lei. Firma a fost preluata in 2007 de Ligatne Cipru, din fondul de investitii ceh PPF Investments Limited.

Firma a avut in 2010 o cifra de afaceri de 32,49 milioane de lei, in usoara scadere comparativ cu nivelul de 34 milioane de lei inregistrat in 2009. Gaz Sud a raportat pentru 2010 pierderi de 7,5 milioane de lei, fata de un profit de aproximativ 500.000 lei in 2009.

Piata romaneasca de GPL este evaluata la aproximativ 450.000 de tone anual, echivalentul a 450 milioane de dolari. Principalele companii de profil sunt, pe langa Rompetrol Gas, OMV Petrom, Lukoil, MOL si Butan Gas.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri