Industria farmaceutica a investit, in ultimii ani, mai multi bani in cercetare si dezvoltare (research&development – R&D) decat industria IT&C. In 2009, investitiile din domeniu in Europa s-au ridicat la 27,4 miliarde de euro, Romania avand printre cele mai mici sume cheltuite in acest sens.
Clasamentul european este condus de Germania, cu o valoare a investitiilor pentru R&D in farma de 5,37 miliarde de euro, urmata de Marea Britanie, cu circa 4,97 miliarde de euro si, la foarte mica distanta, de Franta, cu 4,96 miliarde de euro, conform unui raport anual al Federatiei Europene a Industriilor si Asociatiilor Farmaceutice (EFPIA).

In coada topului se afla Bulgaria, cu investitii de 1 milion de euro. Urmeaza Cipru, Croatia si Cehia, care au investit sub 50 de milioane de euro, apoi Grecia (84 de milioane de euro), Slovenia (88 de milioane de euro) si Norvegia (96 de milioane de euro).

Portugalia depaseste 100 de milioane de euro, pe cand Romania a inregistrat investitii de 150 de milioane de euro, in crestere semnificativa fata de 2008, cand valoarea lor a fost de 30 de milioane de euro. Tara noastra are o valoare a investitiilor de cateva zeci de ori mai redusa fata de cea a tarilor vest-europene. Pentru tari ca Ungaria sau Polonia nu exista informatii.

In Romania, mare parte din suma reprezinta investitiile companiilor de medicamente si mai putin cele ale institutiilor de cercetare de stat. In cazul cercetarii si dezvoltarii de noi medicamente, testele clinice reprezinta o parte importanta din cheltuieli.

In 2009, piata produselor farmaceutice din Romania a inregistrat o scadere de 1,7%, ajungand la un nivel de 1,91 miliarde de euro, potrivit datelor companiei de cercetare Cegedim.

Toate medicamentele noi sunt rezultatul unei activitati de cercetare si dezvoltare indelungate, costisitoare si riscante. De la descoperirea substantei active si pana la punerea in vanzare a medicamentului se scurg 12-13 ani. Costurile R&D pentru o noua substanta sunt estimate la circa 1 miliarde de euro (1,3 miliarde de dolari). In medie, doar 1 sau 2 substante sintetizate in laboratoare dintr-un total de 10.000 vor trece prin toate etapele astfel incat sa ajunga in farmacii.

In 2010, la nivel european, valoarea investitiilor a scazut cu aproape jumatate de miliard de euro, insa industria s-a mentinut drept sectorul cel mai "cheltuitor" pentru cercetare si dezvoltare.

"Industria isi doreste sa mentina investitiile in cercetare, desi numarul noilor molecule scade si, implicit, descoperirile sunt din ce in ce mai scumpe. Daca in tehnologie oamenii pot trai fara ultimul model al unui produs, in medicina este vorba despre speranta la viata", spune Cristian Lutan, director executiv adjunct in cadrul Asociatiei Romane a Producatorilr Internationali de Medicamente (ARPIM), membra EFPIA.

Potrivit EFPIA, in anul 2009, la nivel mondial, industria farmaceutica investea 15,9% (R&D ca procent din vanzarile nete). Pe locul 2 se afla IT-ul, cu 9,9% investitii in software si servicii informatice, iar pe al treilea loc, tot IT-ul, cu investitii de 8,7% in hardware si echipament. Locul 4 este ocupat tot de industria cercetarii si dezvoltarii farmaceutice, cu 6,2% investitii in echipamente si servicii de sanatate. Cel mai putin investesc in cercetare si dezvoltare producatorii de petrol si gaze naturale - 0,4%.

Topul tarilor in functie de investitiile in domeniul R&D din farma, 2009



Nota: Austria, Cipru - date din 2007; Franta, Grecia, Portugalia - date din 2008; Belgia, Danemarca, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Romania, Suedia, Elvetia - estimari
Sursa: EFPIA, 2011.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri