Fondul Monetar International a impus Guvernului sa renegocieze contractul pentru linia de cale ferata Valcea-Valcele, a carui valoare a crescut de patru ori dupa ce a fost suspendat unilateral de CFR inca din anii 90, si sa gaseasca solutii de finantare a proiectului, chiar si cu garantii de stat, potrivit Mediafax.
Obligatiile au fost introduse in scrisoarea de intentie convenita de Guvern si Fondul Monetar International (FMI) in urma ultimei misiuni de evaluare, din ianuarie-februarie.

Procedurile de renegociere a contractului si de identificare a sursei de finantare trebuie incheiate pana la sfarsitul lunii aprilie, releva documentul.

In 1996, CFR a semnat cu asocierea dintre compania italiana Secol si societatea americana Royal Inter Trade un contract de realizare a liniei de cale ferata Valcea-Valcele si de refacere, consolidare si suprainaltare a caii ferate in zona Portile de Fier I, la o valoare de 138 milioane do¬lari. Ulterior, Guvernul a decis sa renunte la proiect, iar CFR a reziliat unilateral contractul, dar antrepre¬no¬rul italo-american a obtinut la Inalta Curte de Casatie si Justitie o hotarare definitiva si irevocabila de realizare a lucrarii, cu daune de 1.000 dolari pentru fiecare zi de intarziere platite de partea romana.

In conditiile in care, pe fondul lipsei de fonduri alocate de Guvern, compania CFR tot nu si-a dat acordul pentru executarea lucrarii, in contul operatorului feroviar s-au adunat daune totale de circa 1,3 milioane dolari. Cumularea acestor penalitati ar inceta doar dupa executarea contractului, a carui valoare este insa estimata in prezent la de patru ori mai mult decat suma initiala, din cauza majorarii preturilor la materii prime, materiale si manopera.

In anul 1989, lucrarile la linia ferata intre localitatile Ramnicu Valcea (judetul Valcea) si Valcele (judetul Arges) erau in diferite stadii de finalizare, pe ansamblu procentul de realizare fiind de peste 70%. Alunecarile de teren numeroase de pe acest tronson au facut insa ca linia sa fie inchisa in 1998, iar in 2004 sinele de cale ferata au fost scoase si depozitate in gari, in lipsa fondurilor alocate pentru reabilitarea tronsonului.

Linia ferata ar asigura legatura cu magistralele de transport Bucuresti-Pitesti-Sibiu si Bucuresti-Brasov-Arad, fiind de altfel proiectata pentru a reduce distanta si a decongestiona traficul de pe aceste rute.

Scrisoarea FMI mai prevede ca CFR va trebui sa incheie pana la sfarsitul lunii iunie o intelegere cu constructorul belgian Eurostation pentru modernizarea Garii de Nord din Bucuresti, sa puna in functiune, pana la sfarsitul lunii iulie, inelul de cale ferata al municipiului Bucuresti si sa isi majoreze in acest an cu zece procente veniturile din bunurile inchiriate.

Romania si Belgia au incheiat, in luna septembrie a anului trecut, un memorandum de colaborare in domeniul transporturilor, care prevede inclusiv modernizarea Garii de Nord din Bucuresti.

In privinta inelului feroviar al Bucurestiului, care ar urma sa inconjoare Capitala pe o distanta de 62 kilometri si care presupune o investitie estimata la 200-300 milioane euro, ultimul termen indicat si nerespectat de autoritati pentru finalizarea lucrarilor de reparatie era anul 2011.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri