Compania de curierat DPD Romania, controlata indirect de Posta Franceza (La Poste) prin subsidiara GeoPost, estimeaza in acest an un avans de 14% al cifrei de afaceri fata de anul trecut, de la 36 milioane lei la 41,4 milioane lei.
Anul trecut afacerile companiei au crescut cu 20% fata de 2010, iar cota de piata a fost de 7%, informeaza Mediafax.

"Anl trecut am transportat aproximativ 2,5 milioane colete si estimam pentru acest an o crestere de 16% in volum, ceea ce ne va da o majorare de 14% a afacerilor. Segmentul cu cea mai mare rata de crestere este e-comertul, prin dezvoltarea companiilor care se adreseaza direct consumatorului final fara lantul de distributie clasic, prin magazine", a declarat, intr-o conferinta de presa, CEO-ul DPD Romania, Lucian Aldescu.

Ponderea distributilor din zona de e-comert este de 15% in totalul trimiterilor si DPD Romania estimeaza sa ajunga in acest an la media europeana de 20%, iar in urmatorii ani sa creasca pana la 30%.

Aldescu a spus ca, pentru acest an, compania a bugetat investitii de 800.000 euro, directionate in principal spre dezvoltarea unui nou sistem IT.

Potrivit acestuia, piata de curierat, fara compania de stat Posta Romana, a fost anul trecut de 200 milioane euro.

GeoPost a achizitionat in 2008 compania romaneasca de curierat Pegasus, care a ulterior a devenit DPD Romania. Compania functioneaza in regim de franciza si are la nivel de national o retea compusa din 110 francizori cu 74 de depozite si 12.000 de coletele livrate zilnic. Pe plan extern compania poate efectua livrari in 220 de tari.

Principalul centru de coletarie al companiei este la Sibiu, insa aceasta mai detine unitati la Bucuresti, Bacau, Brasov si Buzau. Printre clientii sai se numara Coca Cola, Germanos, Cora, Unilever, Vodafone, Adidas si BRD.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri