Hidroelectrica a inceput, vineri, o noua serie de discutii pentru renegocierea contractelor bilaterale de furnizare a energiei electrice, cu intentia de a finaliza aceste proces pana la sfarsitul lunii martie, conform ministrului economiei, Lucian Bode.
Potrivit acestuia, Consiliul de Administratie al Hidroelectrica a decis, vineri, comisia de renegociere a contractelor bilaterale, conform Mediafax.

"Vorbim de zece contracte bilaterale. Astazi are loc prima intalnire cu primul partener din aceste contracte si am convingerea ca intr-un termen relativ scurt, sper pana la sfarsitul acestei luni, sa avem rezultatul negocierilor", a spus Bode.

Hidroelectrica a initiat, la 1 decembrie, negocieri cu toti beneficiarii de acorduri directe de achizitie a electricitatii in vederea majorarii preturilor de vanzare, a reducerii cantitatilor de electricitate si a duratei contractelor.

Acordurile au fost semnate intre 2001 si 2003, iar contractele expira in 2014, 2015 sau 2018.

Negocierile vizeaza cresterea preturilor la care vinde Hidroelectrica, reducerea cantitatilor si a duratei contractelor.

Renegocierea acestor contracte si anularea, in limitele legii, a acordurilor care nu pot fi renegociate, au fost cerute autoritatilor romane de catre reprezentantii Fondului Monetar International (FMI).

Termenul stabilit de FMI a fost 15 februarie, dar pana la acea data autoritatile nu au finalizat discutiile. Drept urmare, Ministerul Economiei, actionarul majoritar al Hidroeletrica, a transmis Ministerului Justitiei documentele pentru analiza in vederea anularii contractelor.

In toamna anului trecut, Guvernul s-a angajat in fata FMI ca, pana la 31 decembrie 2011, sa trimita firmelor implicate preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica pentru care tranzactia nu a fost incheiata prin intermediul bursei de energie OPCOM.

In luna decembrie, reprezentantii Hidroelectrica sustineau ca au transmis notificari privind intentia de reziliere a contractelor aflate in derulare si care nu au fost tranzactionate pe OPCOM, aratand ca intelegerile vor fi reziliate "la primul termen posibil".

Benecifiarii contracteleor directe erau in 2010 producatorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), Luxten Lightining, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galati, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT Romania, Electrica, Salrom, CHN Petrosani si CLMB Pationar Brasov.

Anul trecut, companiile Salrom, CNH si CLMB Patinoar Brasov au acceptat rezilierea acordurilor, iar Luxten a renuntat la acordul cu Hidroelectrica.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri