Dintre companiile din Top 10, nici una nu e de stat. Patru au fost vindute, iar sase sint investitii straine de la zero. Surpriza absoluta: Petromservice, al carui patron pare a fi Sorin Ovidiu Vintu
Petromservice apare in clasamentul furnizat de Fisc ce contine firmele care nu au datorii la stat neplatite la termenele scadente. Asadar, cei zece sint cei mai importanti contribuabili ai tarii, care sint si corecti. Probabil ca, in varianta in care Fiscul ar fi comunicat primii zece agenti economici care au contribuit la buget, fara sa tina cont de datoriile acumulate in anii anteriori, devenite datorii istorice, lista ar fi fost alta: in top ar fi intrat cu siguranta Rompetrol, poate chiar RAFO.

In top nu exista nici o companie de stat, ca dovada ca si Romania incepe sa intre in rindul lumii civilizate, in care privatii fac bani, iar statul doar ii taxeaza. Sint patru companii foste de stat care au fost privatizate (prima in 1998-Romtelecom, iar ultima, anul trecut-BCR). Este adevarat ca, pina la finalul lui 2005, BCR a fost detinuta majoritar de stat, dar cu siguranta nu ar fi produs atitia bani daca in management nu se implicau BERD si IFC. Pe linga acestea, sint alte cinci companii care au inceput de la zero. Singura firma romaneasca este Petromservice, o creatie a fostei puteri politice, aparuta din considerente sociale: cineva trebuia sa preia miile de angajati ai Petrom pe care statul a trebuit sa-i dea afara.

Afacerea petrolistilor, locul noua in pusculita statului

Petromservice este si surpriza absoluta a clasamentului. Aparuta initial ca firma a salariatilor care au parasit Petrom, a ajuns sa detina participatii la mai multe companii si chiar sa detina un trust media. Marea majoritate a banilor erau obtinuti din contractele cu Petrom, cu ale carei instalatii de altfel si lucra. In ultimele luni s-a vazut tot mai clar ca in spatele afacerii se afla celebrul om de afaceri Sorin Ovidiu Vintu. Asta pentru ca tranzactia prin care capitalul majoritar al firmei a fost vindut catre un off-shore cipriot s-a facut printr-un fost colaborator al lui si pentru ca Vintu a recunoscut public ca detine Realitatea TV, post considerat ca fiind al Petromservice.

Asadar, dupa ce a fost implicat intr-una dintre cele mai murdare afaceri ale Romaniei ultimilor 16 ani, FNI, Sorin Ovidiu Vintu apare astazi ca unul dintre cei mai mari zece contribuabili corecti la bugetul tarii. In plus, este si singurul roman din acest top, restul fiind deja companii straine.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri