Vanzarile Cris-Tim au scazut in primele trei luni, in volum, cu 10-15%, dar proprietarul companiei, Radu Timis, estimeaza ca producatorul de mezeluri va ajunge la o cifra de afaceri de cel putin 100 milioane euro in acest an, cu 25% peste nivelul din 2011, conform Mediafax.
"In primele trei luni volumul vanzarilor s-a redus cu 10-15%, dar in prima parte din luna aprilie am revenit pe crestere, cu un avans de 11%. Cifra de afaceri s-a mentinut constanta in primul trimestru. Factorii care au influentat evolutia vanzarilor au fost iarna grea si facturile mari la intretinere, ceea ce a afectat consumul", a declarat Timis.

El a aratat ca pentru acest an compania isi propune atingerea a 100 de milioane de euro cifra de afaceri, pe fondul cresterii activitatii la export. In 2011, vanzarile companiei s-au redus cu 10% ca volum, dar au stagnat la 80 de milioane de euro in valoare.

"Vrem sa crestem la cel putin 100 de milioane de euro si sa crestem puternic la export, in Rusia, China, Coreea de Sud. Exporturile reprezinta 15% din cifra de afaceri si ne propunem majorarea ponderii la 30%", a spus Timis.

In opinia sa, piata la export este extrem de competitiva, cu un consum mare, dar care ofera oportunitati foarte importante.

"Este un potential urias pentru ca preturile de productie din Romania sunt cu 30% mai mici decat in Rusia. De exemplu, noi producem Salamul Sasesc cu 6-7 euro, iar in Moscova acelasi salam se produce cu 20 de euro. Piata este fabuloasa", a adaugat proprietarul companiei.

Timis spune ca cel mai probabil nu va mai face alte achizitii, deoarece are capacitatile de productie necesare acoperirii cererii.

"Daca vom avea cerere foarte mare la export, vom cumpara capacitati de productie, dar nu vreau sa mai preiau branduri. Am achizitionat anul trecut brandul Matache Macelaru, pe care vreau sa il dezvolt", a mentionat Timis.

Singurele achizitii de care ramane interesat antreprenorul sunt cele de terenuri, Cris-Tim avand in prezent 1.000 de hectare de teren, din care 200 de hectare proprietate, restul in arenda.

Compania detine si o retea de 30 de magazine, in conditiile in care anul trecut a deschis 6-7 unitati si a inchis 10 neprofitabile.

"Vom mai deschide unul pe 11 aprilie in Bucuresti, dar nu avem o tinta pentru acest an. In functie de vad, de chirie, care face acum diferenta intre a avea un magazin profitabil sau nu, vom vedea cate magazine mai deschidem. Chiriile au scazut si cred ca ne asigura profitabilitatea pe magazin", a mai spus Timis.

Grupul Cris-Tim concureaza pe piata locala a producatorilor de mezeluri cu alte afaceri ale antreprenorilor romani precum Elit Cugir, Aldis Calarasi, Angst, Carmolimp, dar si cu grupul multinational Caroli.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri