Administratorii Hidroelectrica, companie aflata in insolventa, vor avea vineri negocieri privind contractul de achizitie a energiei cu reprezentantii firmei EFT, urmand ca saptamana viitoare sa aiba discutii cu Alro Slatina, Alpiq RomEnergie si Alpiq RomIndustries, scrie Mediafax.
"Este vorba de asigurarea legalitatii contractelor (...). Aceste contracte, sau prelungirile lor, ocolesc regulile legale. (...) Inainte de stoparea unilaterala dam ocazia unei ajustari bilaterale, amiabile, a problemelor din aceste contracte. Este necesar sa ajungem la o concluzie in timp cat mai scurt", a declarat administratorul special al Hidroelectrica, Remus Vulpescu.

Contractele bilaterale de vanzare a energiei au fost incheiate de Hidroelectrica intre 2001 si 2003, si expira in 2014, 2015 sau 2018.

Vulpescu a adaugat ca beneficiarii acordurilor directe cu Hidroelectrica cumpara energia la preturile de anul trecut, intrucat in acest an nu au dorit sa negocieze tarifele decat in anumite conditii.

"Ei platesc energia la preturi aferente anului 2011 si nu au dorit sa negocieze pana acum decat daca li s-ar fi garantat un pret fix in lei pe tot anul 2012", a spus Vulpescu, adaugand ca pretul cerut era "mult inferior" celui de pe OPCOM.

El a adaugat ca legislatia prevede inca din 2006-2007 ca energia disponibila a producatorilor trebuia vanduta exclusiv prin bursa de profil OPCOM.

Firma EFT este controlata integral de compania daneza EFT Holdings. Alro este detinut de grupul Vimetco, inregistrat in Olanda si controlat de omul de afaceri rus Vitali Masitki.

Alpiq RomEnergie si Alpiq RomIndustries sunt detinute de grupul elvetian Alpiq. Firmele Alpiq RomEnergie si Alpiq RomIndustries sunt fostele Ehol Distribution si Buzmann Industries, firme infiintate de omul de afaceri Bogdan Buzaianu si preluate de grupul elvetian Alpiq.

Companiile care au anul trecut avut cele mai mari contracte cu Hidroelectrica sunt Alro (322,47 milioane lei), Energy Holding (280,25 milioane lei), Alpiq RomEnergie (204,34 milioane lei), ArcelorMittal Galati (185,46 milioane lei), EFT Romania (136,68 milioane lei), Alpiq RomIndustries (130 milioane lei) si Electromagnetica (124,95 milioane lei).

Hidroelectrica a intrat in insolventa in 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administratie. Consiliul si-a motivat cererea prin scaderea cifrei de afaceri si cresterea datoriilor, pe fondul unui "dezastru de management" si al secetei din 2011.

Reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a anuntat recent ca vrea sa gaseasca solutii amiabile privind contractele directe de vanzare a energiei, urmand sa initieze in iulie discutii cu beneficiarii acordurilor, mentionand insa ca, daca acestia nu vor accepta noile conditii, contractele vor fi denuntate.

Hidroelectrica a reziliat anul trecut contractele directe cu Salrom, CNH si CLMB Patinoar Brasov, iar Luxten a renuntat la contractul cu Hidroelectrica.

In urma cu o saptamana, Hidroelectrica a denuntat contractul cu Euro-P.E.C. Galati, din cauza datoriilor, in valoare de 37,8 milioane de lei, contract care a provocat perderi de 118,5 milioane de lei celui.mai mare producator de energie din Romania.

Potrivit bilantului companiei, profitul net a scazut anul trecut de 45 de ori, de la 292,3 milioane lei, la 6,4 milioane lei, in conditiile in care veniturile totale au coborat de la 3,41 miliarde lei la 3,18 miliarde lei, iar cheltuielile au urcat de la 3,02 la 3,14 miliarde lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri