19 Iulie 2012

Ce orase sunt pe "radarul" Cora pentru deschiderea de noi hipermarketuri



Cora Romania, parte a grupului franco-belgian Louis Delhaize, va deschide in luna noiembrie doua magazine, la Bacau si in Bucuresti, anunta oficialii companiei.

Magazinul din Bucuresti se va deschide pe soseaua Alexandriei, Cora fiind in prezent in curs de recrutare a personalului necesar. In cadrul unitatii din Bucuresti vor fi angajate 600 de persoane, iar in cel din Bacau - 300.

Compania va mai inaugura anul viitor inca doua hipermarketuri, unul la Constanta (aprilie) si celalalt la Slobozia (in al doilea semestru).

Expansiunea Cora in Romania nu se va opri aici. Compania intentionand sa inaugureze alte 20 de magazine in urmatorii ani, a declarat Thierry Destailleur (foto), director general de exploatare in cadrul Cora Romania, potrivit Mediafax.

In prezent, retailerul are o retea de opt hipermarketuri in Romania. In februarie anul acesta, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a anuntat ca acorda un imprumut sindicalizat de pana la 210 milioane de euro retailerului Louis Delhaize pentru construirea a 17 hipermarketuri in Romania.

In 2011, Cora (Romania Hypermarche) a raportat afaceri de 325,8 milioane de euro, similare cu cele din 2010.



Citeste si