Romaero va furniza invelisuri de fuzelaj pentru compania suedeza Saab, in cadrul unui contract de colaborare intre cele doua companii, semnat miercuri la Bucuresti.
Saab este unul dintre subcontractorii Airbus, Romaero urmand, prin contract, sa livreze companiei suedeze subansamble pentru modelul Airbus A 380, au declarat pentru Rompres surse autorizate din cadrul companiei Romaero.

"Contractul se va intinde pe 10 ani de zile, valoarea fiind de circa cinci milioane de dolari pentru urmatorii cinci - sapte ani. Este vorba de un contract cadru si este pe o valoare nelimitata, in functie de capacitatea de productie a Romaero", a declarat, cu ocazia conferintei de presa, directorul general Romaero, Dan Vulcan.

Acesta a precizat ca Airbus a stabilit in cadrul programului de constructie pentru modelul A 380 subcontractarea productiei de componente unor mari companii.

"La randul lor, aceste companii, precum Saab, isi aleg alti furnizori precum Romaero. Noi ne mandrim ca lucram cu aproape toti subcontractorii. in cadrul programului Airbus lucram acum cu patru subcontractori si suntem in discutii cu alta astfel de companie, valoarea comenzilor incheiate fiind de patru milioane de dolari", a spus Dan Vulcan.

Romaero lucreaza ca subcontractor direct pentru Boeing, dar si pentru Israel Aircarft Industries, pentru cel mai bun avion destinat mediului de afaceri - Gulfstream 200. Compania romaneasca face atat piese de structura, cat si componente pentru aripile laterale sau posterioare ale avioanelor.

"Din 2005 nu exista nici un avion Boeing, Airbus sau Bombardier care sa nu aiba componente Romaero", sustine directorul general al societatii.

Reprezentantii companiei suedeze au admis ca acest contract de colaborare ar putea fi un prim pas pentru intrarea diviziei de aeronautica a Grupului Saab pe piata din Romania, atat pentru avioanele civile, cat si pentru cele militare.

"Este un excelent pas pentru colaborarea dintre cele doua companii, inceputa in 1998, atunci cind am venit cu o demonstratie a avioanelor de lupta Gripen", a spus vicepresedintele Saab International, Torbjorn Edberg.

Acesta a declarat ca Saab a fost in discutii in ultimii opt ani cu autoritatile din Romania pentru dotarea fortelor aeriene romane cu avioane de lupta Gripen, aflate in dotarea fortelor aeriene din Republica Ceha sau ale Ungariei, dar a spus ca aceste avioane vor respecta standardele de calitate.

"Colaborarea intre cele doua companii pentru avioanele civile nu va dauna eventualei prezente pe segmentul avioanelor de lupta. Noi putem garanta autoritatilor ca avioanele Saab vor respecta toate cerintele", a explicat Edberg.

In 2004, Romaero a redus pierderile de la 160 de miliarde de lei (inceputul anului) la 20 de miliarde (dupa noua luni), tinta pe 2005 a companiei fiind intrarea pe profit, in conditiile continuarii programului de investitii.

Romaero a inregistrat o cifra de afaceri de 5,6 milioane de dolari in 2004, vizand dublarea sumei in 2005. Din aceasta, 59 la suta reprezinta ponderea aferenta contractelor externe, incheiate cu parteneri din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Israel, Italia, Belgia, Germania, Franta si Kazahstan.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri