Adriana Alionte era in urma cu 10 ani profesoara la un liceu bilingv din Capitala si facea cu greu fata cererilor de meditatii particulare la limba engleza. Din dorinta de a le fi alaturi celor care voiau sa aprofundeze studiile in acest domeniu a infiintat in propria sa locuinta un centru de studii. La 10 ani de activitate, Shakespeare School a ajuns sa isi desfasoare cursurile in trei centre, cu 1.200-1.400 de cursanti anual si un business de jumatate de milion de euro. Vezi cum poti creste un business in educatie.
"Am fost profesoara de engleza si mi-am facut meseria cu mult drag si pasiune. Eram foarte solicitata sa ofer meditatii in particular si am facut lucrul acesta catva timp, dar, la un moment dat, am simtit ca e momentul sa depasesc acest nivel, mai cu seama pentru ca nu mi se parea in regula sa meditez proprii elevi. Deoarece solicitarile era foarte multe, mi-am dat seama ca trebuie sa creez un sistem in care sa pot lucra onest si in privat", poveste Adriana Alionte, fondatoarea Shakespeare School.

Asa a aparut in 2002 centrul de invatare a limbii engleze Shakespeare School, intr-o cladire proprietate personala a Adrianei Alionte, din zoua bulevardului Ferdinand, cu cativa zeci de cursanti si o investitie de 10.000 euro.

"Am predat in paralele pana in 2005, pentru ca in primii ani Shakespeare School nu era un brand, eu eram brandul, toata lumea voia sa faca ore private cu mine. Am pornit cu cateva zeci de cursanti si un pliant facut la xerox de fiica mea, Irina, in varsta de 14 ani, la acea vreme", a spus Alionte.

In primul an, centrul a avut circa 80 de cursanti.

De ce pregatire in privat

"Am gandit acest business ca o alternativa pentru cei care vor sa aprofundeze limba engleza. La clasa nu ai aceleasi posibilitati, numarul de cursanti este mult mai mare, nu ai materialele si nu sunt toti la fel de motivati. Chiar daca esti un profesor bun si serios, nu poti sa faci mai mult, pentru ca sunt anumite constrangeri in predarea de la clasa, nu iti alegi singur manualele, nu isi faci singur programa, ori aici am avut aceasta flexibilitate. Daca vrei sa faci performata este mai greu la scoala, pe langa un astfel de centru specializat, unde sansele sunt mari sa ii ajuti sa performeze. Practic, ei vin aici si platesc pentru a performa", a explicat Alionte.

Shakespeare School ofera cursuri de engleza generala pentru copii si tineri cu varste cuprinse intre 4 si 25 de ani, cursuri de pregatire pentru certificarile internationale si consiliere pentru admitere la universitati din Marea Britanie si Statele Unite.

Alionte recunoaste ca parintii care vin sa-si inscrie copiii la cursuri se plang de calitatea slaba a orelor de la stat.

"Parintii spun ca veni la Shakespeare School cu speranta ca lucrurile vor merge foarte bine, pentru ca la scoala nu invata mai nimic", a mentionat ea.

Fiica, principalul ajutor

Desi avea doar 14 ani, fiica Adrianei Alionte, Irina, a fost principalul sprijin al fondatoarei.

"Practic eu am crescut cu scoala, de la 14 ani. Am stiut ce inseamna promovare, eu m-am ocupat mai mult de partea de management si marketing, drept pentru care am si urma studii in domeniul economic. La momentul acela, am popularizat cat am putut in clasa mea de liceu. Apoi m-am ocupat din ce in ce mai mult de partea de marketing si promovare, de la dezvoltarea mixului de marketing, pana la introducerea de noi proiecte, cum sunt scolile de vara, concursuri", a povestit Irina.

Ea recunoaste ca impartaseste pasiunea pentru limba engleza si pentru mediul academic britanic, mentionand insa ca inclinatia sa a fost intotdeauna catre marketing si business, motiv pentru care nu s-a gandit niciodata sa fie profesor.

Doua centre noi, deschise in anii 2009 si 2011

Datorita numarului mare de cursanti si a cererilor in crestere, Shakespeare School a mai inaugurat doua centre ce invatare a limbii engleze in zonele Mosilor si Victoriei, in doua vile inchiriate, printr-o investitie totala de 50.000 euro.

Cum recruteaza profesorii

Corpul profesoral de la Shakespeare School este format din 22 de profesori tineri. Experienta in sistemul de stat nu constituie neaparat un avantaj.

"Este un proces de recrutare destul de rigorus si incepem cu anunturile de pe site-urile de recrutare. Candidatii dau un test de limba, chiar daca au diplome. Testul este facut de noi, este foarte dificil, si daca trec peste un anumit barem urmeaza interviul cu mine. Caut niste oameni calzi, comunicativi, tineri si pasionati, care nu-si cauta un job, ci sa faca o cariera de profesor. Experienta in sistemul de stat, in multe cazuri, s-a dovedit un dezavantaj, pentru ca vin cu niste desprinderi nu prea «sanatoase» – punctualitate, ori la scolile de stat nu exista aceasta rigurozitate, iar daca dau un test il aduc intr-o saptamana, nu peste o luna, cand vor ei. Plus ca in institutiile de stat sunt oarecum suverani, acolo nu ii cotroleaza nimeni, in timp ce aici noi suntem constant cu ochii pe ei, iar parintii, care sunt foarte exigenti, ne informeaza imediat cand simt ca ceva nu functioneaza. Nu prea am luat profesori din sistemul de stat, am luat fie tot de la privat, fie tineri absolventi de master", a explicat Alionte.

Ea a adaugat ca salariile profesorilor sunt de trei ori mai mari decat la stat si acestia au avantajul ca isi pot face meseria cu dotarile necesare. De asemenea, profesorii beneficiaza de traininguri.

Cum se recomanda Shakespeare School

"Metoda de lucru este una speciala, pe care am creat-o noi in timp. Au fost mai multe surse de inspiratie, dar ceea ce si-a pus amprenta asupra noastra a fost Teoria Inteligentelor Multiple, promovata de un cercetator de la Harvard. Acest cercetator demostra ca fiecare om are un numar de 8 inteligente, dar care nu sunt dezvoltate in mod egal, lingivstice, logico matematice, sportive, pentru mediu, pentru a relationa cu oamenii. Toti oamenii au aceste 8 inteligente, dar la fiecare dintre noi sunt dezvoltate in mod diferit. Din ea am invatat ca trebuie sa transmitem informatiile celor din jur in functie de talentele si aptitudinile lor. Trebuie sa ai un mod de lucru atat de variat cu grupul, asa incat practic sa reusesti sa ii prinzi pe toti", spune Adriana Alionte.

Numarul de cursanti al centrelor de invatare a limbii engleze a crescut de la an la an, ajungand la 1.200 in anul scolar trecut si la aproximativ 1.400 in 2012.

Cati bani aduce businessul

Cursurile se deruleaza in perioada octombrie-iunie si costa intre 2.500 lei si 2.850 lei pe an.

Cele trei centre au inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 500.000 euro, de la 400.000 euro in 2010. In acest an, fondatoarea estimeaza un avans de 5% al businessului.

Legat de castig, Alionte a precizat ca in fiecare an marja de profit s-a situat in jurul procentelor de 25-30% din total venituri.

"Am crescut in pasi marunti, dar frumosi, si am tinut cont de calitate, a actului educational, a oamenilor pe care i-am adus si faptul ca acesti copiii au avut rezultate ne-au recomandat mai departe. Avand in vedere ca numarul de cursanti a crescut, sigur va creste si cifra de afaceri. Nu va fi o crestere spectaculoasa, dar in aceste vremuri tulburi este extraordinar si daca te mentii. Cred ca parintii si-au dat seama in vremurile astea ca investitia cea mai buna este in educatia copiiilor. Si si-au bugetat cheltuielile asa incat sa le ofere copiiilor cat mai multe oportunitati de a se dezvolta. Sunt si persoane care fac eforturi sa plateasca cursurile, insa realizeaza ca e cel mai valoros lucru pe care i-l poti da unui copil", a afirmat Alionte.

Planuri de viitor

Adriana Alionte sustine ca businessul pe care il deruleaza este unul care necesita sa fie aproape de clienti. Astfel, pentru urmatorul an, Shakespeare School isi propune sa mai deschida un sediu in Bucuresti, iar pe termen lung isi propune sa acopere fiecare sector din Bucuresti.

"Este un gen de business unde trebuie sa fii aproape de client si conceptul ar fi de mai multe locatii de dimensiuni mai mici, dar in mai multe zone din Bucuresti", a explicat Alionte.

Despre Shakespeare School

Centrul de invatare a limbii engleze din Bucuresti, recunoscut de Cambridge ESOL, pregateste anual peste 1.200 de copii si tineri (4-25 ani). Centrul ofera cursuri anuale pentru fiecare varsta si nivel de performanta, cursuri de vara, tabere de engleza in tara si strainatate, cursuri pentru examenele Cambridge, TOEFL si IELTS, cluburi de conversatie cu profesor nativ si un program de mentoring pentru parinti.










Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri