Retailerul grec de jucarii si produse pentru locuinta Jumbo se pregateste pentru extinderea pe piata romaneasca, unde vrea sa deschida 8 magazine pana in 2016, cu vanzari estimate la 37,3 milioane euro in acel an.
Compania, cel mai mare lant de magazine de jucarii din Grecia, detine un teren de 47.000 metri patrati in Bucuresti si vrea sa deschida primele magazine din Romania in anul 2014, potrivit raportului anual al Jumbo, relateaza Mediafax.

Alte informatii despre planurile retailerului se gasesc intr-o analiza a Investment Bank of Greece (IGB), care noteaza ca Jumbo intentioneaza sa deschida doua magazine in Romania in 2014, urmate de cate trei inaugurari in urmatorii doi ani pentru un total de opt locatii.

Tot IBG estimeaza, pe baza datelor furnizate de companie, ca Jumbo ar trebui sa inregistreze in 2014 vanzari de 8,8 milioane euro in Romania, care ar urma sa creasca la 22,7 milioane euro in 2015, respectiv 37,3 milioane euro in 2016.

Dupa 26 de ani de activitate, compania este prezenta in Grecia (51 de magazine), Bulgaria (7 magazine) si Cipru (3 unitati), avand peste 3.400 de angajati. In Macedonia si Albania, reteaua Jumbo functioneaza in sistem de franciza. Jumbo este listata din 1997 la bursa de la Atena
Pe langa jucarii, care reprezinta cea mai mare parte a afacerilor, magazinele companiei ofera produse pentru ingrijirea copiilor, rechizite, produse de sezon, decoratiuni si produse pentru locuinta, toate la preturi mici.

Jumbo a inregistrat in primul trimestrul al anului fiscal curent (iulie 2012 - iunie 2013) un profit net de 17,1 milioane euro, in scadere usoara de la 17,9 milioane euro in perioada corespunzatoare a anului trecut. Vanzarile companiei au crescut insa cu 2,8%, de la 120,5 milioane euro la 124 milioane euro.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri